Despre recipientele pentru plante de interior

„Locuință“ pentru plante, ghivecele, jardinierele, oalele, cănile, bacurile, castroanele, holurile sau coșurile influențează puternic „comportamentul” acestora. Recipientele pentru plantele de interior trebuie să fie stabile, bine proporționate, dar și estetice, pentru că forma, culoarea, finisarea contribuie, în mare măsură, la accentuarea rolului decorativ al plantei.

Sfatul nostru

Atunci când cumpărați o plantă nouă tre­buie să-i găsiți și recipientul corespunză­tor. Aceasta este cea mai eficientă modali­tate de a achiziționa un model care să corespundă dimensional cu diametrul și înălțimea substratului. Nu există însă măsuri standard în acest domeniu.

Termenul generic de „recipiente“ in­clude toate tipurile de vase în care pot fi cultivate plantele: ghivece, ghivece-mască, boluri, cupe, oale, hârdaie, străchini, ulcele, terine, jardiniere, bazine, coșuri etc.

Trebuie făcută clar deosebirea între recipientele în care se cultivă planta, care au obligatoriu cel puțin un orificiu în partea inferioară, și cele utilizate doar în scop decorativ, care sunt etanșe și permit așezarea plantelor pe orice.

Recipientele decorative au și ele o denumire generică – ghivece-mască. Principalul lor inconvenient este că, după udări, rețin în exces apa.

De ace­ea, după fiecare udare, goliți-le pentru ca rădăcinile să nu stea în apă, fapt care provoacă asfixierea plantei, duce la apariția ciupercilor și, în final, la dez­voltarea putregaiului negru. Boala se manifestă prin ofilirea frunzelor, ur­mată de o afectare generală a părților aeriene ale plantei.

Rolul decorativ al recipientelor de cultură nu este neglijabil și este de­terminat de textură (un lut cu granulație fină, o smălțuire frumoasă, motive decorative desenate ori sculp­tate etc. și colorit), însă este necesar să fie așezate întotdeauna pe o farfu­rioară (care trebuie golită după fieca­re udare, întrucât stochează excesul de apă).

Ghivecele sunt neapărat necesare

Indiferent de forma și volumul lor, re­cipientele servesc, în principal, la sus­ținerea și protejarea rădăcinilor plantei. Pereții ghiveciului, indiferent de fine­țea texturii, împiedică contactul direct al rădăcinilor cu exteriorul, ceea ce ar provoca uscarea lor.

De asemenea, în ele se pune pământul ce reține atât apa, cât și mineralele. De aceea, toate reci­pientele trebuie considerate „grădini miniaturale“, autonome, în care fiecare plantă se dezvoltă și prosperă.

Multă vreme, ghivecele au fost fă­cute din pământ ars, material poros, care lasă rădăcinile să respire. Expe­riența a demonstrat că plantele se pot cultiva cu același succes și în recipiente din materiale compacte: plastic, cera­mică smălțuită, metal etc.

Importante sunt doar substratul în care le punem și orificiul din fundul vasului, care permite evacuarea surplusului de apă.

Calitățile diferitelor materiale din care sunt confecționate vasele vor fi prezentate în articolele următoare. Există, însă, o caracteristică asupra că­reia trebuie să insistăm, întrucât este prea des neglijată: stabilitatea recipi­entelor.

Deoarece plantele sunt supuse capriciilor și fanteziei naturii, simetria lor este, de cele mai multe ori, imper­fectă, iar dezvoltarea lor este anarhi­că, mai ales dacă le și fertilizăm.

Atrase de lumină, plantele au ten­dința de a se orienta în direcția feres­trelor sau a altor surse de lumină, re­zultatul fiind o siluetă dezechilibrată. Dacă este vorba de o mică tufa erba­cee ori de una sub formă de rozetă, nu sunt probleme. În schimb, în cazul unui arbore, arbust sau al unui tufiș, riscurile de cădere sunt evidente.

De aceea, trebuie să vă asigurați nu numai că ghiveciul are o stabilita­te perfectă (diametrul bazei trebuie să fie cel puțin egal cu o treime din înălțimea ghiveciului), dar și că este suficient de greu pentru a contraba­lansa dezechilibrul natural al plantei, în acest scop, ghivecele pătrate sunt cele mai potrivite.

Aici puteți trișa puțin, amestecând în substrat o cantitate suficientă de nisip: este cel mai greu material care poate fi folosit (de trei ori mai greu decât pământul de turbă). Teoretic, greutatea plantelor nu trebuie să de­pășească o treime din cea a vasului plin cu substrat, raportul ideal fiind acela de o pătrime.

Definirea dimensiunilor adecvate

Majoritatea plantelor de interior preferă recipiente înalte, ceea ce permite rădăcinilor să se ancoreze bine în substrat. Plantele grase și palmierii apreciază vase mai adânci, în vreme ce peperomia, hypoestes, violeta africană, fittonia și majoritatea plantelor care formează tufe mici sau rozete de frunze se simt bine în vase puțin adânci și mai largi.

Practic, înălțimea vasului trebuie să fie între un sfert și o treime din înălțimea totală (parte aeriană și rădăcini) pentru o plantă având mai puțin de 1,50 m înălțime și o cincime pentru o plantă mai mare.

Vasele din comerț sunt clasificate după diametru – în medie egal cu două treimi din înălțimea vasului. De exemplu, un vas de 18 sau 20 cm diametru este potrivit pentru o plantă de 80-120 cm înălțime. Cu cât planta este mai amplă, cu atât vasul trebuie să fie mai larg, pentru o bună stabilitate.

Stil și armonie

Recipientele participă din plin la rea­lizarea impresiei decorative pe care o produc plantele. În mare măsură este vorba și de modă, pentru că în fiecare an apar noi colecții de ghivece și vase-mască.

Nu trebuie în niciun caz să fiți adepții unității din punct de vedere al culorii, al formelor sau al motivelor decorative, chiar dacă ea garantează crearea unei armonii perfecte.

Punerea față-n față a lemnului și a oalelor, con­trastul dintre plastic și metal pot ge­nera tot atâtea efecte creative. Regula de aur este păstrarea discreției și a so­brietății. Cu excepția plantelor izolate și foarte arhitecturale prin silueta lor (în special cacteele), evitați fanteziile pentru că nu au viață lungă.

Materiale pentru recipiente

De la lut la rășini sintetice, de la lemn și ceramică la metal, există o mare diversitate de vase pentru cultivarea plantelor de interior. Aspectul decorativ este cel care primează. Lăsați-vă atrași de modelele noi și variate pe care vi le propun magazinele de profil.

Sfatul nostru

Pe fundul vaselor în care se cultivă plante trebuie să existe unul sau mai multe ori­ficii, prin care să poată fi evacuată apa în exces. Dacă ele nu există, lucru care se întâmplă adesea, găuriți vasul cu un bur­ghiu, încet, fără să forțați.

Alegerea materialului pentru un reci­pient depinde de estetica lui, de for­mă, de culoare, de textură și de armo­nizarea cu decorul camerei. Contează și prețul, care variază de la un model la altul.

Pământul ars

Este vorba despre vasele tradiționale, ale căror caracteristici variază în funcție de lutul folosit, de modul de ardere, de tehnologia de fabricare. Pentru plantele de interior, nu cău­tați oale groase, impermeabile, care sunt întotdeauna mai scumpe.

Avan­tajele materialului sunt tocmai porozitatea, care permite îndepărtarea excesului de apă, și aspectul lui este­tic, care se integrează perfect în inte­rioarele rustice. Formele și dimen­siunile pot fi mereu altele. Multe oale sunt lucrate manual. Verificați-le calitatea și stabilitatea.

Rășina sintetică

De cele mai multe ori, materialului i se spune generic „plastic“. Termenul, având conotație peiorativă, nu poate fi însă folosit pentru toate recipientele din rășini sintetice. În general, majo­ritatea sunt prevăzute cu un sistem pentru păstrarea unei rezerve de apă, un avantaj major dacă obișnuiți să lip­siți des de acasă.

Nu trebuie să udați planta în exces. Recipientele din rășini au, de obicei, forme geometrice simple: cubice, cilindrice sau paralelipipedice. Liniile sunt simple, adesea elegante, adaptate la interioarele moderne.

Unele le imi­tă foarte bine pe cele din pământ ars. Cele mari sunt ușor de manevrat pen­tru că sunt foarte ușoare. În ceea ce privește prețul, materialele sintetice sunt, în general, mai ieftine decât pământul ars, dar deseori mai puțin durabile.

Lemnul

Frecvent utilizat în trecut pentru ba­curile mari, hârdaiele, lăzile din serele de portocali, lemnul s-a cam demodat. Majoritatea modelelor disponibile sunt cele din lemn de tec. Au o linie foarte simplă, fiind potrivite pentru un balcon sau pentru o terasă. În ge­neral, sunt foarte mari.

Principalul inconvenient al lemnu­lui este sensibilitatea lui la umiditate, chiar și în cazul esențelor care nu pu­trezesc. Sunt foarte rare modelele cu orificii pentru eliminarea excesului de apă. Bacurile de lemn sunt uneori folosite ca ghivece-mască pentru re­cipientele din plastic. O soluție prac­tică, dar scumpă.

Ceramica și vasele smălțuite

Foarte la modă în prezent, ghivecele din ceramică dau frâu liber fanteziei decorative, permițând utilizarea unor modele în culori tari, sau, în cazul va­selor smălțuite, a nuanțelor în degrade, de mare efect.

Atenție, majoritatea nu au orificiile necesare eliminării exce­sului de apă și atunci este mai bine să fie utilizate pe post de vase-mască. Ghivecele din ceramică au dimensiuni medii, rareori mai mult de 40 cm dia­metru, și prețul lor creste proporțional cu mărimea. Sunt grele, dar foarte de­corative.

Din păcate, ceramica se crapă sau se sparge foarte ușor. Oalele smălțuite sau lăcuite au modele foarte vari­ate, cele mai căutate fiind cele lucrate manual, fapt care le oferă un aspect unic. Recipientele de acest fel pot fi lă­sate afară până la sfârșitul verii, dar iarna trebuie aduse înăuntru.

Un sfat – să curățăm un ghiveci

Înainte de reutilizare, orice ghiveci care a avut în el o plantă trebuie foarte bine curățat. Țineți-I o noapte într-un dezin­fectant diluat (15%). Apoi spălați-l foarte bine pe dinăuntru și pe dinafară cu apă și săpun, frecându-l energic cu o perie. Clătiți-l în câteva ape.

Goliți farfuria

În afară de papirus (Cyperus), Scirpus și rogoz (Carex), care acceptă să stea cu „picioarele în apă”, nicio plantă de interior nu suportă excesul de apă. Cactușii și orhideele putrezesc în câteva zile dacă baza ghiveciului stă în apă. Dacă temperatura din casă nu depășește 23°C, după 10-15 minute de la udare goliți farfuriile ghivecelor.

Bacuri cu sistem de rezervă de apă

Când au început să fie comerciali­zate, aceste recipiente purtau numele creatorului lor (Riviera). Cu timpul, au apărut pe piață tot mai mulți pro­ducători de astfel de vase, care utili­zează tehnici variate, dar principiul de funcționare a rămas același.

Un bac etanș are o grilă despărți­toare internă, căreia i se adaugă o pân­ză sau niște șuvițe de pânză, care stau în apă. Materialul se îmbibă cu apă, care începe să urce, prin capilaritate, spre substrat.

Principiul funcționează conform legilor fizicii. Atât timp cât pământul nu este saturat, apa continuă să urce. De aceea nu este nevoie ca rezerva să fie utilizată permanent (vezi imaginea alăturată).

Într-un bac cu rezervă de apă alimentat în permanență, substra­tul din imediata vecinătate a grilei va fi rapid transformat într-o mocirlă compactă. Rădăcinile, atrase de umi­ditate, se vor adânci rapid în acest no­roi și se vor asfixia. Rezultatul: planta se va înmuia, se va ofili, va putrezi.

Principalul avantaj al bacului cu rezervă de apă este că puteți lipsi de acasă trei săptămâni fără ca plantele să se usuce.

De asemenea, udările vor fi rare, ceea ce convine persoanelor care nu au timp liber sau dispoziție pentru a se ocupa de plantele din casă.

Există o gamă suficient de largă de astfel de vase, dintre care unele, foarte decorative, sunt împodobite cu serigrafii elegante ori sunt foarte frumos lăcuite. Aveți însă grijă să ne cumpărați recipiente ai căror pereți sunt foarte subțiri. Din cauza presiunii apei, aceste vase se deformează devenind inestetice.

Calitatea rezervorului de apă va­riază și ea. Unele modele sunt prevă­zute doar cu o farfurioară, iar apa este absorbită prin orificiile aflate la baza bacului. De fapt, este vorba doar de un ghiveci standard, înecat într-o farfurie plină cu apă, ceea ce, în majo­ritatea cazurilor, va provoca moartea rapidă a plantei.

Bacurile sofisticate dispun de o suprafață mare de umidificare, ceea ce permite răspândirea apei în mod omogen. Dezavantajul sistemului cu șuvițe simple de ali­mentare constă în faptul că udă doar o porțiune din substrat.

Este bine să vă luați bacuri la care nivelul apei din rezervă poate fi ușor observat. Altfel nu veți ști câtă apă a consumat planta și când trebuie um­plută din nou rezerva. Și încă o men­țiune: nu toate plantele acceptă să fie cultivate într-un bac cu rezervă de apă, printre care și cactușii, și orhide­ele. Doar cele mai adaptabile specii se vor simți bine în acest tip de bac (ficuși, filodendroni, dracena, dieffenbachia, croton etc.)

Utilizarea corectă a unui bac cu sistem de rezervă de apă

Când folosesc expresia „a face rezerve”, unii înțeleg că acestea sunt destinate unei utilizări excepționale sau episodice, în caz de necesitate. În privința bacurilor cu plante, acesta trebuie să fie principiul. Utilizați rezerva numai dacă lipsiți de acasă mai mult de trei sau patru zile.

1. Umpleți-o complet, folosind, de preferință, o solu­ție de îngrășământ foarte diluată (un capac de în­grășământ lichid pentru toată rezerva).
2. Un martor transparent vă permite să verificați nive­lul apel. Lăsați planta să absoarbă complet volumul dis­ponibil și așteptați între 6 și 10 zile înainte de a uda iar.
3. Sistemul bacurilor cu rezervă de apă funcționează pe principiul capilarității. O șuviță sau o bandă de pânză cufundată în apă umezește substratul.

Recipiente suspendate

Mult timp, coșurile de cultură suspen­date au fost rezervate doar orhideelor, în prezent, toate plantele cu tulpini suple sau care atârnă se cultivă în vase suspendate.

Din ce în ce mai multe specii sunt cultivate astfel, mai ales în grădinăritul de interior, pentru că de­corul este infinit mai variat, putând fi evitată dispunerea pe un singur plan.

Vasele suspendate pot fi agățate de tot felul de suporturi, mai ales pe ver­gelele pentru perdele, în cârlige, sub console, pe o coloană sau pe un su­port atârnat.

Coșurile de lemn, făcute din șipci, sunt rezervate în mod special pentru cultura orhideelor și a câtorva specii de bromeliacee epifite. Numai în ast­fel de recipiente rădăcinile lor aeriene se pot dezvolta în deplină libertate și își pot găsi umiditatea vitală.

Unele specii de orhidee, cum sunt Stanhopea sau Masdevallia, trebuie cultivate nu­mai în asemenea recipiente, tija flo­rală traversând ghemul de rădăcini pentru a ieși sub vas și a forma un cior­chine atârnător.

Inconvenientul coșulețelor este că trebuie tapisate cu un strat poros (fibre de cocos, turbă presată, grilaje îmbrăcate în mușchi de turbă – sfagnum), care limitează retenția apei. De aceea, udările trebuie să fie frecven­te, dar în cantități mici.

Macrameurile, împletiturile din sfoară la modă în anii 1980, nu mai sunt îndră­gite astăzi. Ca materiale pentru coșuri sunt prefera­te metalul, grilele ori ar­măturile sudate, mult mai discrete, mai ales dacă sunt tapetate cu mușchi sau cu sfagnum.

Ca elemente de agă­țare sunt foarte la modă lanțurile subțiri, ale căror zale pot da o impresie de eleganță.

Pe piață se comercializează ghivece de plastic (uneori și cu o far­furie) împreună cu un sistem de agă­țare rigid, din același material, care nu pot fi utilizate ca atare în casă.

Este de preferat ca, după ce ați cumpărat plan­ta, să-i schimbați ghiveciul și sistemul de agățare. Alegeți un ghiveci mai mare decât cel inițial, pentru a favori­za dezvoltarea plantei.

Idee deco – plante suspendate

În lista din ce în ce mai lungă a plantelor ce se pot cultiva în interior, următoarele specii preferă să fie puse în vase suspendate: Aeschynanthus, Am­pélopsis, Aporocactus, Asparagus fakatus, Begonia corallina, Be­gonia limmingheiana, Callisia, Campanula isophylla, Ceropegia, Clorophytum, Cissus „Ellen Danica”, Clerodendron ugandense, Codonanthe, Columnea, Davallia, Epiphyllum, Epipremnum, Episcia, Ficus pumila, Fittonia, Gynura, Hedera (iederă), Mikania, Mandevilla (dipladenia) Maranta, Masdevallia, Nephrolepis, Oncidium, Oplismenus, Pellaea, Pellionia, Phalaenopsis, Platycerium, Bhipsalidopsis, Scirpus, Senecio mikanoides, Setcreasea, Soleirolia, Stanhopea, Syngonium, Thunbergia alata (Suzana-cu-ochi-negri), Tradescantia (telegraf), Zebrina etc.

Verifică preț recipiente pentru plante aici!