Pentru mranițele și substraturile de cultură, se folosesc elemente cu origini foarte variate. Fiecare are caracteristici specifice care, combinate cu cele ale celorlalte componente, creează un mediu favorabil creșterii plantelor.
Sfatul nostru
O plantă se dezvoltă bine doar într-un substrat care conține cel puțin trei materii prime diferite, una care să asigure o structură bună, o a doua retenția apei și cea de a treia, afânarea. De asemenea, este preferabil ca proporția de turbă să nu depășească 50%.
În mranița care se comercializează, profesioniștii au amestecat, în anumite proporții, materii prime de origine naturală. Ele pot fi găsite, uneori, sub formă brută, ceea ce vă permite să creați substraturi de cultură după rețete personale.
Cuprins:
Pământul de grădină
Bine lucrat, ameliorat și fertilizat cu regularitate, pământul din grădină constituie, prin bogăția lui, un element de calitate pentru cultura plantelor din casa. Prelevați-l, de preferință, de la suprafață, mai curând din grădina de zarzavaturi, de pe o parcelă necultivată de pe care a fost smulsă, în prealabil, manual și cu grijă, toată iarba.
Deoarece majoritatea plantelor preferă un pH acid, evitați folosirea pământurilor calcaroase sau îngrășate cu var. Scoateți pietricelele și rădăcinile de buruieni. Verificați cu atenție să nu existe viermi (râme, larve, omizi etc.).
Nu folosiți pământ care a fost tratat înainte cu erbicide (chiar dacă acestea nu au mai rămas în sol), care afectează plantele cultivate în ghivece. Pământul de grădină se folosește în proporție de 25-50%, în funcție de plantă. Este utilizat în special pentru plantele cu dezvoltare viguroasă, care necesită o bază solidă și un sol foarte nutritiv.
Nisipul
Se folosește îndeosebi nisip de râu, o rocă sedimentară fină, formată, în principal, din boabe de cuarț al căror diametru maxim este de 2 mm, pentru nisipul fin, și de 5 mm, pentru cel obișnuit. Nisipul de carieră este format din mâluri alcaline, ale căror particule ultrafine se lipesc cu ușurință între ele.
Nu este indicat pentru cultura plantelor de interior. Nisipul de cuarț, pentru că nu se tasează, joacă, în esență, rol de drenant (scurgerea apei și aerisire).
Proporția de nisip într-un substrat de cultură poate atinge 50% pentru mranițele destinate răsadurilor, butașilor și cacteelor. Absolut inert, nisipul nu conține niciun element mineral nutritiv. Nisipul de cuarț la pungi disponibil la raionul de produse pentru acvarii este cum nu se poate mai potrivit.
Turba albă
Acționează ca un burete natural, reținând un volum de apă de până la trei sute de ori mai mare decât al său, dar ca un bun afânător al substraturilor datorită faptului că nu se descompune. Fiind foarte acidă (pH 4-5), turba albă întârzie efectul clorului apei din canalizarea orașului, foarte calcaroasă.
Material fosil, format din mușchi (sfagnum) sau din specii de stuf ori rogozuri (Carex), turba albă prezintă inconvenientul de a se reumezi foarte greu atunci când este tare uscată (apa curge pe deasupra). În schimb, nu este afectată de germeni de boli. Turba albă este bine tolerată de toate plantele.
O vom găsi în aproape toate mranițele din comerț, căci este inertă, ușor de depozitat și de amestecat. Viitorul turbei de cultură este incert, siturile exploatabile devenind din ce în ce mai rare, întrucât extracția de turbă generează importante probleme ecologice în regiunile din nordul Europei (distrugerea ecosistemului și vegetațiilor unice).
Turba albă se folosește în proporție de 25-35% în diverse substraturi. Concentrația ei poate ajunge la 50% în mranițele pentru răsaduri și butași.
Turba brună și cea neagră
Turba albă este relativ recentă (300 până la 1 500 de ani, după siturile de exploatare) și se extrage din straturile superficiale ale solului. Cu cât stratul este mai adânc, deci mai vechi, cu atât culoarea turbei este mai închisă.
Turba brună are o vechime de 1 000—5 000 de ani și s-a format într-un mediu anaerob (lipsit de oxigen). Încă ușor fibroasă, este foarte spongioasă, bogată în materii organice și joacă un rol important în retenția de apă (până la de 500 de ori volumul ei).
Și mai veche (până la 30 000 de ani), turba neagră se prezintă sub forma unei materii ușoare, fine, umede, comercializată deseori sub denumirea de „mraniță“, după concasare și amestecare cu puțină turbă albă.
Produsul este destul de compact și formează bulgări. Are tendința de a se îmbiba cu apă și de a o elibera greu, de unde riscurile evidente de asfixiere a rădăcinilor.
Această mraniță de turbă, care poartă adeseori banala denumire de „mraniță horticolă“, dă rezultate proaste în cultura plantelor de interior. În orice tip de substrat, turba brună sau neagră nu trebuie să depășească 25%. Folosirea ei impune fertilizarea deoarece este foarte săracă în elemente nutritive.
Turba fibroasă
Formă de prezentare particulară a turbei albe, care, în loc de a fi concav sată fin și apoi compactată, cum se face de obicei, este concasată în bulgări mari, care păstrează bine structura fibroasă a materiei.
Este vorba numai de turba de sfagnum, în general foarte tânără, a cărei structură este și mai afânată. Puțin răspândită în magazinele pentru grădinărit, poate fi adesea găsită în substraturile de calitate mai scăzută pentru orhidee, în care este uneori folosită în stare aproape pură.
În structura ei pot fi găsite fragmente vegetale intacte. Rolul ei este în special acela de a evita compactarea mraniței. Este folosită în amestecurile de pământuri pentru bromeliacee, ferigi și pentru orhidee terestre (Cymbidium).
Pământul de ericacee
Rezultat al descompunerii rădăcinilor și tulpinilor ericaceelor din câmpii și păduri, adevăratul pământ de ericacee este un fel de mraniță fibroasă care conține o proporție mare de nisip. Este apreciat mai cu seamă pentru bunul său echilibru fizic și pentru pH-ul lui acid (între 4 și 5,5), care fac din el substratul de predilecție pentru cultivarea plantelor calcifuge (care nu suportă calcarul).
Foarte sărac în săruri minerale, pământul de ericacee nu se folosește în stare pură decât pentru azalee. El intră totuși în compoziția a numeroase amestecuri, îndeosebi pentru ferigi, begonii, gardenii, flori cu bulbi etc.
Siturile de exploatare naturală fiind din ce în ce mai puține, veritabilul pământ de ericacee este adeseori înlocuit de un amestec de nisip și turbă albă, vândut sub denumirea de așa-zis „pământ de ericacee“.
De fapt, acest produs se dovedește adeseori a fi prea fin cernut, de unde riscul de compactare, nefastă pentru rădăcini. Un amestec cu mulci din scoarță de pin sau fibră de nucă de cocos se apropie mai mult de calitatea pământului de ericacee natural.
Compostul menajer
Pământ gras și negru, obținut prin descompunerea, timp de 6-12 luni, a deșeurilor organice de origine vegetală provenite din casă și grădină. Iarba-tunsă, frunzele moarte, rămurelele tăiate, cojile de legume, textilele vechi zdrențuite, fructele stricate, cojile-de ouă, zațul de cafea sau resturile de ceai, cenușa de lemn intră în componența acestui amestec bogat în materie organică și în elemente fertilizante.
Compostul menajer trebuie să fie cernut înainte de a fi folosit. Textura lui, destul de compactă, nu permite folosirea lui în stare pură la cultura în ghivece, dar el poate înlocui pământul de grădină sau mranița de frunze în anumite amestecuri.
Scoarțele
Folosirea scoarței de pin în compoziția substraturilor datează de mai puțin de douăzeci de ani. înainte, acest reziduu al ferăstraielor era pur și simplu ars. Astăzi, scoarța este pe cale de-a înlocui, treptat, turba, pentru că este un material ușor de reînnoit, prelevat de la arbori din culturi planificate.
Utilizarea scoarței nu produce un impact negativ asupra mediului înconjurător. Scoarțele de pin concasate și compostate intră în alcătuirea a numeroase mranițe. Ele dau un produs afânat, bine aerisit, ușor, care reține destul de greu apa și este acid (pH 4-5).
O mraniță compusă numai din scoarță este un produs de calitate inferioară, care trebuie îmbogățit cu pământ de grădină sau cu compost menajer. Un simplu amestec de turbă și de scoarță nu este satisfăcător, fiind sărac și instabil.
Scoarțele necompostate fin mărunțite (10-15 mm) constituie baza substraturilor pentru orhideele și bromeliaceele epifite. Trebuie aleasă o formulă fără fibre liberiene (provenite din scoarța interioară a copacului pentru a evita descompunerea părți lor fibroase și apariția mucegaiului.
Scoarțele de arbori foioși nu sunt folosite în substraturi din cauza concentrației mari de tanin, care inhibă creșterea plantelor.
Mulciul de scoarțe
Este produsul cel mai puțin nobil rezultat din exploatarea scoarțelor de pin. Se prezintă sub formă de lamele fibroase de dimensiuni foarte variate. Este folosit ca strat protector, de unde și folosirea termenului englez (mulch).
Totuși, după concasare, menită să-l facă talaș, poate fi folosit pentru afânarea mranițelor de turbă neagră sau a pământului de grădină puțin prea argilos. Ferigile apreciază foarte mult prezența acestui material.
Băligarul (gunoiul de grajd)
Adesea considerat pe nedrept ca un panaceu al grădinarului, acest amestec de fecale animale cu diverse componente organice ale așternutului de grajd (paie sau turbă, în special) nu se folosește decât după o lungă compostare (cel puțin 6 luni, ideal, 8-12 luni).
După descompunerea completă, se obține un produs destul de greu, gras, negru, care odinioară era numit mraniță de băligar, iar astăzi, compost de băligar. Calitatea variază mult în funcție de originea animală, cele de cal și de bovine fiind mai bune, cu o mare bogăție de materii fertilizante și o bună textură fibroasă.
Cele de oi și de iepuri sunt mai sărace. Găinațul de pasăre este tot mai utilizat, deși valoarea sa agronomică este redusă. Recuperarea Îngrășământului lichid (puferinul – urina animalelor), care este adăugat cu regularitate pe șirele din platforma de băligar pentru că este bogat în azot, ameliorează activitatea microbiană, la fel ca și aerisirea regulată a șirelor.
Băligarul poate fi amestecat cu compostul menajer într-o proporție de 30-50%. Este important să cunoașteți originea băligarului pe care îl utilizați, pentru a fi siguri că paiele nu conțineau erbicide. Anumite produse persistă un timp atât de îndelungat, încât ar putea să existe urme în substraturi.
Din același motiv, nu ar trebui să aveți încredere în niciun fel de produs animal (sânge, oase, piei, găinaț, pene etc.) a cărui origine vă este necunoscută. Acestea pot fi incluse în compost, dar pot conține adesea substanțe suspecte, care se pot dovedi dăunătoare pentru plante, pentru mediul ambiant și pentru sănătatea dumneavoastră.
În comerț se pot găsi composturi de băligar (adesea numite „fertilizanți“). Majoritatea sunt îmbogățite cu alge compostate, care furnizează un important aport de oligoelemente și de hormoni utili.
La plantele de casă, gunoiul de grajd este utilizat îndeosebi pentru a îmbogăți, într-o proporție de 10-20%, substraturile plantelor cu creștere rapidă sau puternică.
Cojile boabelor de cacao
Învelișul celulozic al bobului de cacao este, de câțiva ani încoace, recuperat, curățat, uscat și ambalat, pentru utilizarea în horticultura. În primul rând, este utilizat pentru înlocuirea scoarței de pin.
Totodată, poate fi integrat în substraturi pentru anumite plante de ghiveci. Cu toate că este foarte fină, coaja de cacao nu se descompune foarte repede, ceea ce-i permite să joace un rol de afânător într-o mraniță sau într-un amestec cu pământ de grădină.
Este suficient s-o mărunțiți puțin între degete și s-o încorporați omogen, în medie în proporție de 10%. Coaja de cacao este folosită în substraturile destinate bacurilor cu rezervă de apă, fiind mai ieftină decât bilele de argilă expandată. În acest caz, este folosită integral.
Fibra de cocos
Învelișul fibros care acoperă nuca de cocos, concasat sau tăiat mărunt, își păstrează textura și este folosit la afânarea turbelor brune, a composturilor menajere sau a pământurilor de grădină prea grele.
Poate fi încorporat în substraturile de cultură pentru ferigi, bromeliacee și orhidee terestre, în proporție de 10-20%. Făcut o pulbere fină, uscat, apoi compactat sub formă de cărămizi rehidratabile, este propus ca înlocuitor al turbei, având o capacitate de retenție a apei comparabilă.
Deși este numit uneori „mraniță“ de către unii fabricanți, acest material nu poate alcătui singur substratul, fiindcă este foarte sărac în elemente nutritive.
Sfagnum (mușchi de turbărie)
Acest mușchi cu structură spongioasă și fibroasă era odinioară foarte răspândit în zonele mlăștinoase. Considerat drept o binecuvântare de către orhidofili, sfagnumul a fost exploatat fără măsură până când aproape a dispărut.
Devenit o marfa rară și scumpă, el a fost abandonat în folosul mușchiului de poliuretan care reține bine apa, dar nu o restituie, cu regularitate, plantelor cultivate. De curând a apărut pe piață sfagnum din Chile.
Rădăcinile de ferigi
Acest material natural face parte din compoziția clasică a substratului pentru orhideele epifite. Altădată se folosea îndeosebi rădăcina de polipodium, structura ei fibroasă conferind substratului de cultură calitatea de a fi filtrant.
Rădăcinile ferigilor au fost înlocuite treptat cu scoarță și cu ace de pin, deoarece exploatarea lor provoca probleme ecologice. Procurate de la iubitorii de orhidee, pot fi încorporate, în proporție de circa 20-30%, în substratul speciilor de mici dimensiuni, care vor aprecia finețea acestui suport.
De altfel, se folosesc de asemenea plăci de trunchi de ferigi arborescente, cu structură fibroasă, pentru a prinde de ele bromeliacee epifite (îndeosebi tilandsiile) și mici orhidee suspendate.