Pământ pentru grădină

Materiale de bază pentru plantele de interior

Pentru mranițele și substraturile de cultură, se folosesc elemente cu origini foarte variate. Fiecare are caracteristici specifice care, combinate cu cele ale celorlalte componente, creează un mediu favorabil creșterii plantelor.

Sfatul nostru

O plantă se dezvoltă bine doar într-un substrat care conține cel puțin trei materii prime diferite, una care să asigure o struc­tură bună, o a doua retenția apei și cea de a treia, afânarea. De asemenea, este preferabil ca proporția de turbă să nu depă­șească 50%.

În mranița care se comercializează, profesioniștii au amestecat, în anu­mite proporții, materii prime de ori­gine naturală. Ele pot fi găsite, uneori, sub formă brută, ceea ce vă permite să creați substraturi de cultură după re­țete personale.

Pământul de grădină

Bine lucrat, ameliorat și fertilizat cu regularitate, pământul din grădină constituie, prin bogăția lui, un ele­ment de calitate pentru cultura plan­telor din casa. Prelevați-l, de prefe­rință, de la suprafață, mai curând din grădina de zarzavaturi, de pe o parce­lă necultivată de pe care a fost smulsă, în prealabil, manual și cu grijă, toată iarba.

Deoarece majoritatea plantelor preferă un pH acid, evitați folosirea pământurilor calcaroase sau îngrășate cu var. Scoateți pietricelele și rădă­cinile de buruieni. Verificați cu aten­ție să nu existe viermi (râme, larve, omizi etc.).

Nu folosiți pământ care a fost tratat înainte cu erbicide (chiar dacă acestea nu au mai rămas în sol), care afectează plantele cultivate în ghivece. Pământul de grădină se fo­losește în proporție de 25-50%, în funcție de plantă. Este utilizat în spe­cial pentru plantele cu dezvoltare vi­guroasă, care necesită o bază solidă și un sol foarte nutritiv.

Nisipul

Se folosește îndeosebi nisip de râu, o rocă sedimentară fină, formată, în principal, din boabe de cuarț al căror diametru maxim este de 2 mm, pen­tru nisipul fin, și de 5 mm, pentru cel obișnuit. Nisipul de carieră este for­mat din mâluri alcaline, ale căror par­ticule ultrafine se lipesc cu ușurință între ele.

Nu este indicat pentru cul­tura plantelor de interior. Nisipul de cuarț, pentru că nu se tasează, joacă, în esență, rol de drenant (scurgerea apei și aerisire).

Proporția de nisip într-un substrat de cultură poate atinge 50% pentru mranițele destinate răsadurilor, buta­șilor și cacteelor. Absolut inert, nisipul nu conține niciun element mineral nu­tritiv. Nisipul de cuarț la pungi dispo­nibil la raionul de produse pentru ac­varii este cum nu se poate mai potrivit.

Turba albă

Pământ nisipos

Acționează ca un burete natural, reți­nând un volum de apă de până la trei sute de ori mai mare decât al său, dar ca un bun afânător al substraturilor datorită faptului că nu se descompune. Fiind foarte acidă (pH 4-5), turba albă întârzie efectul clorului apei din canalizarea orașului, foarte calcaroasă.

Material fosil, format din mușchi (sfagnum) sau din specii de stuf ori rogozuri (Carex), turba albă prezintă inconvenientul de a se reumezi foarte greu atunci când este tare uscată (apa curge pe deasupra). În schimb, nu este afectată de germeni de boli. Turba albă este bine tolerată de toate plantele.

O vom găsi în aproape toate mrani­țele din comerț, căci este inertă, ușor de depozitat și de amestecat. Viitorul turbei de cultură este incert, siturile exploatabile devenind din ce în ce mai rare, întrucât extracția de turbă gene­rează importante probleme ecologice în regiunile din nordul Europei (distruge­rea ecosistemului și vegetațiilor unice).

Turba albă se folosește în propor­ție de 25-35% în diverse substraturi. Concentrația ei poate ajunge la 50% în mranițele pentru răsaduri și butași.

Turba brună și cea neagră

Turba albă este relativ recentă (300 până la 1 500 de ani, după siturile de exploatare) și se extrage din straturile superficiale ale solului. Cu cât stratul este mai adânc, deci mai vechi, cu atât culoarea turbei este mai închisă.

Turba brună are o vechime de 1 000—5 000 de ani și s-a format într-un mediu anaerob (lipsit de oxigen). Încă ușor fibroasă, este foarte spongioasă, bo­gată în materii organice și joacă un rol important în retenția de apă (până la de 500 de ori volumul ei).

Și mai veche (până la 30 000 de ani), turba neagră se prezintă sub forma unei materii ușoare, fine, umede, comercia­lizată deseori sub denumirea de „mraniță“, după concasare și amestecare cu puțină turbă albă.

Produsul este destul de compact și formează bul­gări. Are tendința de a se îmbiba cu apă și de a o elibera greu, de unde riscurile evidente de asfixiere a rădăcinilor.

Această mraniță de turbă, care poartă adeseori banala denumire de „mraniță horticolă“, dă rezultate proaste în cultura plantelor de inte­rior. În orice tip de substrat, turba brună sau neagră nu trebuie să depă­șească 25%. Folosirea ei impune fertilizarea deoarece este foarte săracă în elemente nutritive.

Turba fibroasă

Formă de prezentare particulară a turbei albe, care, în loc de a fi concav sată fin și apoi compactată, cum se face de obicei, este concasată în bulgări mari, care păstrează bine structura fibroasă a materiei.

Este vorba numai de turba de sfagnum, în general foarte tânără, a cărei structură este și mai afânată. Puțin răspândită în magazi­nele pentru grădinărit, poate fi adesea găsită în substraturile de calitate mai scăzută pentru orhidee, în care este uneori folosită în stare aproape pură.

În structura ei pot fi găsite fragmente vegetale intacte. Rolul ei este în special acela de a evita compactarea mraniței. Este folosită în amestecurile de pă­mânturi pentru bromeliacee, ferigi și pentru orhidee terestre (Cymbidium).

Pământul de ericacee

Rezultat al descompunerii rădăcinilor și tulpinilor ericaceelor din câmpii și păduri, adevăratul pământ de ericacee este un fel de mraniță fibroasă care conține o proporție mare de nisip. Este apreciat mai cu seamă pentru bunul său echilibru fizic și pentru pH-ul lui acid (între 4 și 5,5), care fac din el substratul de predilecție pentru culti­varea plantelor calcifuge (care nu su­portă calcarul).

Foarte sărac în săruri minerale, pământul de ericacee nu se folosește în stare pură decât pentru azalee. El intră totuși în compoziția a numeroase amestecuri, îndeosebi pentru ferigi, begonii, gardenii, flori cu bulbi etc.

Siturile de exploatare naturală fiind din ce în ce mai puține, veritabilul pă­mânt de ericacee este adeseori înlocu­it de un amestec de nisip și turbă albă, vândut sub denumirea de așa-zis „pă­mânt de ericacee“.

De fapt, acest pro­dus se dovedește adeseori a fi prea fin cernut, de unde riscul de compactare, nefastă pentru rădăcini. Un amestec cu mulci din scoarță de pin sau fibră de nucă de cocos se apropie mai mult de calitatea pământului de ericacee natural.

Compostul menajer

Pământ gras și negru, obținut prin descompunerea, timp de 6-12 luni, a deșeurilor organice de origine ve­getală provenite din casă și grădină. Iarba-tunsă, frunzele moarte, rămurelele tăiate, cojile de legume, textilele vechi zdrențuite, fructele stricate, coji­le-de ouă, zațul de cafea sau resturile de ceai, cenușa de lemn intră în com­ponența acestui amestec bogat în materie organică și în elemente ferti­lizante.

Compostul menajer trebuie să fie cernut înainte de a fi folosit. Tex­tura lui, destul de compactă, nu per­mite folosirea lui în stare pură la cul­tura în ghivece, dar el poate înlocui pământul de grădină sau mranița de frunze în anumite amestecuri.

Scoarțele

Folosirea scoarței de pin în compozi­ția substraturilor datează de mai puțin de douăzeci de ani. înainte, acest rezi­duu al ferăstraielor era pur și simplu ars. Astăzi, scoarța este pe cale de-a înlocui, treptat, turba, pentru că este un material ușor de reînnoit, prelevat de la arbori din culturi planificate.

Uti­lizarea scoarței nu produce un impact negativ asupra mediului înconjurător. Scoarțele de pin concasate și compos­tate intră în alcătuirea a numeroase mranițe. Ele dau un produs afânat, bine aerisit, ușor, care reține destul de greu apa și este acid (pH 4-5).

O mraniță compusă numai din scoarță este un produs de calitate inferioară, care trebuie îmbogățit cu pământ de grădină sau cu compost menajer. Un simplu amestec de turbă și de scoarță nu este satisfăcător, fiind sărac și instabil.

Scoarțele necompostate fin mărunțite (10-15 mm) constituie baza substraturilor pentru orhideele și bromeliaceele epifite. Trebuie aleasă o formulă fără fibre liberiene (provenite din scoarța interioară a copacului pentru a evita descompunerea părți lor fibroase și apariția mucegaiului.

Scoarțele de arbori foioși nu sunt folosite în substraturi din cauza con­centrației mari de tanin, care inhibă creșterea plantelor.

Mulciul de scoarțe

Este produsul cel mai puțin nobil re­zultat din exploatarea scoarțelor de pin. Se prezintă sub formă de lamele fi­broase de dimensiuni foarte variate. Este folosit ca strat protector, de unde și folosirea termenului englez (mulch).

Totuși, după concasare, menită să-l facă talaș, poate fi folosit pentru afânarea mranițelor de turbă neagră sau a pământului de grădină puțin prea argilos. Ferigile apreciază foarte mult prezența acestui material.

Băligarul (gunoiul de grajd)

Adesea considerat pe nedrept ca un panaceu al grădinarului, acest amestec de fecale animale cu diverse compo­nente organice ale așternutului de grajd (paie sau turbă, în special) nu se folosește decât după o lungă compos­tare (cel puțin 6 luni, ideal, 8-12 luni).

După descompunerea completă, se obține un produs destul de greu, gras, negru, care odinioară era numit mra­niță de băligar, iar astăzi, compost de băligar. Calitatea variază mult în funcție de originea animală, cele de cal și de bovine fiind mai bune, cu o mare bogăție de materii fertilizante și o bună textură fibroasă.

Cele de oi și de iepuri sunt mai sărace. Găinațul de pasăre este tot mai utilizat, deși valoa­rea sa agronomică este redusă. Recu­perarea Îngrășământului lichid (puferinul – urina animalelor), care este adăugat cu regularitate pe șirele din platforma de băligar pentru că este bogat în azot, ameliorează activitatea microbiană, la fel ca și aerisirea regu­lată a șirelor.

Băligarul poate fi ames­tecat cu compostul menajer într-o proporție de 30-50%. Este important să cunoașteți originea băligarului pe care îl utilizați, pentru a fi siguri că paiele nu conțineau erbicide. Anu­mite produse persistă un timp atât de îndelungat, încât ar putea să existe urme în substraturi.

Din același motiv, nu ar trebui să aveți încredere în niciun fel de produs animal (sânge, oase, piei, găinaț, pene etc.) a cărui origine vă este necunos­cută. Acestea pot fi incluse în compost, dar pot conține adesea substanțe sus­pecte, care se pot dovedi dăunătoare pentru plante, pentru mediul ambiant și pentru sănătatea dumneavoastră.

În comerț se pot găsi composturi de băligar (adesea numite „fertilizanți“). Majoritatea sunt îmbogățite cu alge compostate, care furnizează un important aport de oligoelemente și de hormoni utili.

La plantele de casă, gunoiul de grajd este utilizat îndeosebi pentru a îmbogăți, într-o proporție de 10-20%, substraturile plantelor cu creștere ra­pidă sau puternică.

Cojile boabelor de cacao

Învelișul celulozic al bobului de cacao este, de câțiva ani încoace, recuperat, curățat, uscat și ambalat, pentru utili­zarea în horticultura. În primul rând, este utilizat pentru înlocuirea scoarței de pin.

Totodată, poate fi integrat în substraturi pentru anumite plante de ghiveci. Cu toate că este foarte fină, coaja de cacao nu se descompune foarte repede, ceea ce-i permite să joace un rol de afânător într-o mraniță sau într-un amestec cu pământ de grădină.

Este suficient s-o mărunțiți puțin între degete și s-o încorporați omogen, în medie în proporție de 10%. Coaja de cacao este folosită în substraturile destinate bacurilor cu rezervă de apă, fiind mai ieftină decât bilele de argilă expandată. În acest caz, este folosită integral.

Fibra de cocos

Învelișul fibros care acoperă nuca de cocos, concasat sau tăiat mărunt, își păstrează textura și este folosit la afânarea turbelor brune, a composturilor menajere sau a pământurilor de gră­dină prea grele.

Poate fi încorporat în substraturile de cultură pentru ferigi, bromeliacee și orhidee terestre, în proporție de 10-20%. Făcut o pulbere fină, uscat, apoi compactat sub formă de cărămizi rehidratabile, este propus ca înlocuitor al turbei, având o capacitate de retenție a apei comparabilă.

Deși este numit uneori „mraniță“ de către unii fabricanți, acest material nu poate alcătui singur substratul, fiindcă este foarte sărac în elemente nutritive.

Sfagnum (mușchi de turbărie)

Acest mușchi cu structură spongioasă și fibroasă era odinioară foarte răspân­dit în zonele mlăștinoase. Considerat drept o binecuvântare de către orhidofili, sfagnumul a fost exploatat fără măsură până când aproape a dispărut.

Devenit o marfa rară și scumpă, el a fost abandonat în folosul mușchiului de poliuretan care reține bine apa, dar nu o restituie, cu regularitate, plantelor cultivate. De curând a apărut pe piață sfagnum din Chile.

Rădăcinile de ferigi

Acest material natural face parte din compoziția clasică a substratului pentru orhideele epifite. Altădată se folosea îndeosebi rădăcina de polipodium, structura ei fibroasă conferind substratului de cultură calitatea de a fi filtrant.

Rădăcinile ferigilor au fost înlocuite treptat cu scoarță și cu ace de pin, deoarece exploatarea lor provoca probleme ecologice. Procurate de la iubitorii de orhidee, pot fi încorporate, în proporție de circa 20-30%, în sub­stratul speciilor de mici dimensiuni, care vor aprecia finețea acestui suport.

De altfel, se folosesc de asemenea plăci de trunchi de ferigi arbores­cente, cu structură fibroasă, pentru a prinde de ele bromeliacee epifite (îndeosebi tilandsiile) și mici orhi­dee suspendate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *