Stimularea înfloririi plantelor de interior

Supremă recompensă a muncii noastre, înflorirea plantelor din casă este adeseori un capriciu, pentru că nu este niciodată sigură și rareori regulată, și asta din cauza condițiilor de cultură improprii și a nerespectării ritmului biologic al plantelor.

Sfatul nostru

Azaleele, primulele, ciclamele, cinerariile, exacum, browalia, begonia etc. își pierd frumusețea după înflorire și de aceea e bine să fie înlocuite rapid. Pentru a înveseli în permanență bacurile de plante verzi, încercați la fiecare reînnoire a plantelor o nouă culoare dominantă.

Înflorirea este împlinirea ciclului ve­getativ al unei plante. La un mare nu­măr de specii, deschiderea florilor este anuală și se produce în momente pre­cise. În grădină, lalelele înfloresc în aprilie, rododendronii în mai, tranda­firii în iunie, hemerocalis în iulie, ma­rele flox în august, anemonele japoneze în septembrie etc.

În schimb, alte plante se arată mult mai reținute când este vorba de înflorirea lor. Este cazul speciilor care au nevoie de mai mulți ani până ajung la maturitate, precum anumiți cactuși care nu înfloresc decât după 10 sau 15 ani. La limita maximă se situează bambușii, care înfloresc numai după 80 sau 100 de ani!

În regiunile temperate, ritmul bio­logic al plantelor este legat de succe­siunea anotimpurilor și majoritatea speciilor încheie un ciclu vegetativ în răstimp de un an, înflorind de regulă în fiecare an.

În funcție de condițiile climatice sezoniere (temperatură, luminozitate), ele trec printr-o perioadă de creștere (primăvara, vara), o încetinire a creșterii (toamna) și un repaus total (iarna).

În casă, avem specii originare din diverse ținuturi, uneori chiar din emisfera sudică, unde condițiile climatice sunt foarte diferite. Este deci normal să apară probleme lega­te de înflorire.

Suferința necesară înfloririi

Orice ființă vie este programată pen­tru reproducerea speciei sale. La vege­tale, ființe primitive, prioritar este „in­stinctul supraviețuirii”. Ele trebuie să suporte condiții nefavorabile iarna, în cazul plantelor din grădinile noastre, și anotimpul uscat pentru speciile de origine tropicală, pentru a se declan­șa procesul reproducerii.

Menținute mereu într-o ambianță confortabilă, cum se-ntâmplă adeseori cu plantele noastre de interior, ele nu mai „simt nevoia” de a se reproduce. Este, deci, necesar să le ținem în condiții mai dificile (uscăciune, răcoare) pentru a stimula înflorirea.

Rolul temperaturii

Formarea florilor este, în primul rând, facilitată de diferența de temperatură dintre zi și noapte. O plantă aflată într-o încăpere a cărei temperatură oscilează mereu între 18-20°C nu va produce decât frunze.

În schimb, dacă veți reduce temperatura la 15°C în timpul nopții, este aproape sigur că vor apărea bobocii florali.

Pentru numeroase specii, este indis­pensabil un repaus vegetativ, cu opri­rea completă a creșterii. Udările sunt mult diminuate și temperatura poate coborî atunci până în jur de 10°C, fără probleme. Aceste condiții nu sunt re­alizabile decât într-o seră sau într-o verandă, dar este singurul mijloc de a face să înflorească, de exemplu, orhi­deele sau cacteele.

Bulbii cu flori

Bulbii, cormul, rizomii și tuberculii sunt organe de rezervă care le permit plantelor să suporte schimbări clima­tice foarte importante și să reziste la lungi perioade de uscăciune și de ră­coare.

Pentru a face să înflorească o plantă cu bulb, țineți-o obligatoriu, după înflorire, fără apă, într-o încăpere cât mai răcoroasă. Procedați astfel, de exemplu, cu amarilis și ciclamele, cu Haemanthus, Sprekelia și caladium etc.

Plantele monocarpice

Termenul desemnează plantele care nu înfloresc decât o dată și mor după ce au făcut fructe. Este cazul bana­nierului, al bromeliaceelor, al agavelor, al unor palmieri și al bambusului.

Este normal ca aceste plante să aștep­te mai mulți ani până să-și formeze florile. Pentru a stimula înflorirea exemplarelor adulte, puneți-le sub o fo­lie de plastic transparent în apropierea unui măr tăiat: veștejindu-se, acesta va degaja etilenă, gaz care stimulea­ză înflorirea.

Zile lungi, zile scurte

Procesul de înflorire depinde și de lu­minozitatea ambiantă. Lungimea zilei și intensitatea luminii pe care o pri­mește planta sunt factorii care facili­tează formarea bobocilor florali.

După perioada lor normală de înflori­re, în natură, diferitele specii sunt sensibile la o dominantă a perioadei de lumină sau de întuneric.

Plantele cu înflorire târzie – cri­zantema, nerina, cactusul de Crăciun, poinsettia, ciclama, kalanhoe – sau foarte precoce – azaleea, primula etc. – înfloresc când ziua este mai scurtă decât noaptea.

Este suficient să punem aceste plante într-un loc mai puțin luminat timp de câteva săptămâni pentru ca bobocii florali să se formeze. Dimpotrivă, speciile cu înflorire estivală – bougainvillea, mușcata, stephanotis, alamanda, vio­leta, gloxinia – au nevoie de o noapte mai scurtă decât ziua.

Un aport de lu­mină artificială garantează apariția rapidă a florilor.

Ce este o floare?

Organ reproducător al plantelor superioare, floarea are forme și culori extrem de vari­ate, menite să atragă insectele polenizatoare. Din același motiv, ele pot emana parfumuri diferite.

În forma ei cea mai sim­plă, floarea este compusă din patru organe principale: sepalele, frunze transformate, mai mult sau mai puțin colorate, care înve­lesc bobocul floral înainte de a se deschide; petalele, în general foarte colorate; staminele, care sunt organele sexuale bărbătești, compuse dintr-un fir care poartă antera ce conține polenul; pistilul, organul feminin, compus dintr-un ovar prelungit prin stil, un fel de tub care se termină cu stigmatul, adeseori pufos pentru a culege polenul care va fecunda floarea.

Florile sunt solitare sau grupate în inflorescențe și, câteodată, însoțite de frunze colorate: bracteele.

Verifică preț pentru mai multe flori de interior aici!