Tăierea plantelor de interior

Constând în suprimarea mlădițelor sau a ramurilor, tăierea echilibrează planta, îi stimulează creșterea, îi dă formă, o întinerește. Ea presupune și o acțiune de curățare, prin îndepărtarea, de exemplu, a părților uscate și deteriorate.

Sfatul nostru

Dacă nu interveniți asupra structurii plan­tei (ramurile de structură), tăierea nu pre­zintă niciun risc. Puteți oricând să tăiați un vlăstar tânăr prea lung sau prost plasat fără a afecta planta.

Tăierea plantelor de interior nu este o intervenție foarte frecventă. La speci­ile care formează o tufă erbacee, o rozetă sau o singură tulpină, nu se taie decât frunzele sau florile veștejite. În schimb, speciile care fac tufișuri abun­dente trebuie să fie tăiate.

Rolul tăierii

O tăiere este, în aparență, o acțiune de reducere. A tăia înseamnă a micșora parțial o ramură sau a o elimina. În primul rând sunt îndepărtate părțile moarte, bolnave, veștejite, deteriorate.

Tăierea constă, de asemenea, în limi­tarea lungimii anumitor ramuri deve­nite stânjenitoare sau a căror creștere este disproporționată față de restul plantei. Intervenția este frecventă în­deosebi la plantele agățătoare sau vo­lubile.

O tăiere importantă constă în eliminarea lăstarilor prea numeroși sau prost plasați, pentru a-i permite plantei să capete o siluetă estetică, agreabilă și să continue să se dezvolte armoni­os. Tăierea are, de asemenea, un efect stimulativ, planta reacționând de cele mai multe ori cu vigoare.

Tăierea determină reînceperea creșterii plan­telor plăpânde. În acest caz, dificulta­tea constă în a aprecia cât să tăiați.

Când se face tăierea?

Plantele de interior sunt mai puțin in­fluențate de anotimpuri decât cele de grădină. Perioada de la mijlocul lui martie până la sfârșitul lui septembrie corespunde „vegetației“ sau „perioadei de creștere“.

Din octombrie până la începutul lui martie, planta este în „re­paus“ sau în „dormitare“. În general, în timpul perioadei de creștere, se efectu­ează numai tăieri ușoare ale mlădițelor moi.

Pentru a interveni mai sever asu­pra structurii sau siluetei vegetale, se va aștepta sfârșitul perioadei de repaus. După apariția mugurilor, planta își va reveni mai ușor după tăiere.

La speciile cu flori, tăierea se efec­tuează întotdeauna la sfârșitul înflo­ririi, perioadă ce corespunde, de cele mai multe ori, cu intrarea în repausul vegetativ.

Reacțiile plantei

Circulația sevei elaborate fiind ascen­dentă, sucul hrănitor curge spre extremitatea lăstarilor, stimulând creșterea plantelor. După o tăiere, partea rămasă se găsește în poziție terminală primește deci sevă din abundență. Rezultatul este o stimulare puternică a creșterii și o revigorare a părții rămase după tăiere.

Pe scurt, cu cât tăiem mai mult, cu atât mai viguroasă va fi creș­terea plantei. Acest lucru nu este în­totdeauna valabil și când e vorba de plantele din casă, care, după cum se știe, cresc în ghiveci, în condiții ambientale uneori defavorabile.

O tăiere va trebui să fie însoțită de îngrijiri atente, înde­osebi de udări mai abundente, de un aport de îngrășământ (cu o concentra­ție mai redusă), de o bună expunere la lumină și de o temperatură ambientală destul de ridicată, asociată cu o creștere sensibilă a umidității aerului.

Tăierea de formare

Se aplică plantelor care trebuie să aibă o anumită siluetă, în special bonsailor. Este o tăiere de structură care constă în a favoriza anumite ramuri, elimi­nând concomitent lăstarii prost plasați sau prea numeroși.

Tăierea de formare constă în tăieri repetate ale vârfurilor care par să producă ramificații, urmărindu-se obținerea unei siluete mai compacte sau stimularea înfloririi.

Tăierea de întreținere

Este o intervenție cotidiană și constă în primul rând în eliminarea părților ines­tetice sau deteriorate pentru ca planta să aibă mereu un aspect sănătos.

Eliminați florile veștejite pentru a înlesni dezvol­tarea bobocilor. Limitați creșterea anu­mitor ramuri pentru a-i păstra plantei o siluetă elegantă și bine echilibrată. Tăiați foarte scurt, la sfârșitul anotim­pului, ramurile care au purtat flori.

Unde să tăiați?

Tăierea este o operațiune care depinde de simțul de observație, scopul inter­venției fiind formarea unui lăstar în locul unde s-a tăiat. În cazul inter­vențiilor estivale sau pe plantele cu frunziș persistent ideal este să tăiați deasupra unei frunze. La speciile caduce pe care se intervine iarna, tăierea se face la nivelul unui mugur. Frunzele au întotdeauna un mugur latent (mugur axilar).

După o tăiere, acesta va primi un aflux de sevă, care va provoca „trezirea” și transformarea lui într-o nouă mlădiță. Tăierile pentru obținerea unei anumite forme sau pentru echilibrare sunt mai severe.

În acest caz, se taie deasupra unei ramuri sau a unei crengi bine plasate, care va asigura continuitatea dezvoltării sau îi va permite plantei să se îndrepte în direcția dorită.

Pentru anumite tăieri de structură, puteți acționa asupra unei părți care și-a pierdut frunzele. În această situație, este preferabil să tăiați la nivelul unui „nod”, adică la nivelul umflăturii de pe scoarță, care marchează vechiul amplasa­ment al unei frunze sau al unei tulpini.

O recepare constă în eliminarea întregii părți aeriene a plantei.

Eliminarea bifurcărilor

Se face în cazul tăierilor ce urmăresc subțierea unei siluete. Doi lăstari nu trebuie niciodată să se dezvolte por­nind din același punct. Prin extin­derea acestui principiu, o ramură nu trebuie să aibă o dublă ramificație.

Eliminarea bifurcărilor constă deci în a simplifica ramificația, eliminând-o dintre mlădițele duble pe cea mai pu­țin viguroasă sau mai prost orientată, care va fi tăiată cât mai aproape posi­bil de punctul ei de formare. Un clește de bonsai este o unealtă eficace și pre­cisă, pentru că nu lasă ciot.

Tăierea de întinerire

Întinerirea este un principiu de bază al tuturor intervențiilor de tăiere. Ea pre­supune eliminarea ramurilor mature desfrunzite sau inestetice, în folosul unor mlădițe tinere, viguroase.

La plan­tele din casă, tăierea pentru întinerire sc practică în special la plantele lemnoase și stufoase și la unele plante suculente. Intervenția constă într-o tăiere dea­supra noii mlădițe pe care ați selec­ționat-o.

Abutilon, acalifa, afelandra, avocatierul, bougainvillea, citricele, beloperone, brumfelsia, croton, dizi- goteca, fatshedera, ficusul, rodiul, hibiscusul, ixora, leandrul, pahistahisul, polisciasul, scheflera, sparmania etc. pot beneficia de o tăiere de întinerire.

Tăiați cu un clește și puneți sacâz peste rană, dacă e de o dimensiune mare.

Tăierea în verde

Este o tăiere severă, care constă în eli­minarea tuturor lăstarilor tineri și moi, păstrând numai ramificarea de structu­ră. Țelul este de a nu-i permite plantei să dezvolte o structură lignificată prea importantă pentru a-și păstra tufa compactă.

Într-adevăr, după ce tulpina trece din stadiul de erbacee (moale) în cel lemnos, ea se desfrunzește natural. Reducerea se practică la plantele care înfloresc pe lăstarii din anul respectiv: abutilon, datura (Brugmansia), fuchsia, impatiens, lantana, mușcata, saschiul de Madagascar, poinsettia etc.

Inter­venția este practicată la sfârșitul în­floririi, tăindu-se toate tufele care au înflorit la 5 cm de punctul lor de for­mare. După această tăiere, plantele sunt puse în repaus vegetativ, într-un loc mai răcoros și uscat.

Desfrunzirea

Este o intervenție foarte spectaculoasă, care se practică pe plantele cultivate tip bonsai, urmărindu-se încetinirea creșterii și în special formarea de frunze mai mici, mai estetice în ra­port cu silueta de ansamblu a plantei.

Ea presupune eliminarea, în mai sau în iunie, a tuturor frunzelor ce aco­peră planta, tăindu-le cu delicatețe la baza pețiolului, cu foarfece mici.

După una sau două săptămâni, în timpul cărora planta se resimte după inter­venție, mugurii axilari se vor dezvolta rapid și vor da noi frunze, de două sau de trei ori mai mici decât primele.

Din cauza severității acestei tăieri, care mobilizează toată energia plantei pentru a forma un al doilea rând de frunze, desfrunzirea nu trebuie practi­cată decât la 3-4 ani. Ficușii și scheflera sunt cele două specii de bonsai de interior la care se practică mai mult această tehnică.

Mențineți planta într-o ambianță caldă și umedă, pen­tru ca ea să beneficieze de cele mai bune condiții care să asigure apariția de noi lăstari.

Receparea

Este o soluție extremă, întrucât este vorba de tăierea aproape în întregime a plantei, pentru a determina apariția de noi mlădițe la baza trunchiului sau pornind de pe trunchi.

Receparea se aplică plantelor prea mari, al căror rămuriș nu se mai potrivește cu dimen­siunile încăperii (tije care ating plafo­nul, de exemplu) sau, dimpotrivă, când ansamblul părții aeriene a îngălbenit și pare plăpând.

În acest ultim caz este vorba oarecum de o „operațiune de supraviețuire“, care oferă speranța stimulării unei noi creșteri.

O recepare este adeseori practicată pe plantele agățătoare cărora le-au căzut frunzele de la bază și pe care dorim să le ve­dem repornind sub o formă mai com­pactă (bougainvillea, cissus, iasomia, iedera etc.).

Receparea poate fi asimi­lată cu eliminarea completă a părții aeriene a unei plante bulboase, la sfâr­șit de sezon (amarilis, caladium, ismena, de exemplu).

Pentru plantele lemnoase, receparea constă în tăierea trunchiului la 10-20 de la bază. Această intervenție se practică la Acacia (mimoză), cordyline, croton, dieffenbachia, dracena, fatsia, ficus, pleomel, polyscias, schefflera, sparmannia, yucca.

Receparea este utilă și la plantele cu baza golașă, care nu au ramificații ce să permită o sim­plă tăiere de întinerire.

Pentru plantele erbacee, receparea este considerată o cură de întinerire, care duce la apariția unei noi generații de tulpini și frunze. Este practicată pe asparagus, voalul-miresei, steaua-marinarului, papirus etc.

Ciupirea

Tehnica este utilizată, în primul rând, la plantele erbacee pe care dorim să le vedem ramificându-se pentru a înles­ni dezvoltarea de boboci florali sau pentru a menține planta într-o formă mai compactă.

Operațiunea constă în tăierea extremității unei mlădițe tine­re, deasupra unei frunze. Puteți folosi în acest scop degetele (de aici și denu­mirea de ciupire), dar e preferabil să folosiți o forfecuță, pentru o tăiere mai precisă.

Ciupirea poate fi făcută de mai multe ori în perioada de vegeta­ție. Practicați-o la beloperon, fittonia, fuchsia, gynura, hypoestes, impatiens, solanum etc. Prin ciupire împiedi­cați de asemenea dezvoltarea florilor la speciile cu frunziș decorativ (coleus, de pildă) și reduceți dimensiunile tulpinilor cățărătoare sau curgătoare (ceropegia, columnea etc.).

Tăierea frunzișului

Este operațiunea corespunzătoare ciupirii, însă efectuată pe plantele lemnoase sau pe vegetalele deja bine dezvoltate, care nu se ramifică în mod corect, ca avocatierii, ficușii de cau­ciuc, Ficus lyrata etc.

Se poate efectua, de asemenea, o tăiere a vârfurilor la plantele prea înalte, la care este impo­sibil să se practice o recepare pentru că această operațiune ar pune în peri­col viața plantei: acalifa, afelandra, croton etc.

Există plante care nu trebuie tăiate

În afară de eliminarea frunzelor moarte și a flori­lor veștejite, nu interveniți niciodată asupra plantelor acaule (fără tulpină aparentă) sau care formează o rozetă: achimenes, alocaziile, amarilis, aspidistra, bromeliaceele, calceolaria, divia, gloxinia, violetele, sansevieria, streptocarpus etc.

Nu tăiați cacteele, bananierii, ferigile (în afară de recepajul pentru întinerire), plantele carnivore, orhideele (în afară de speciile care cresc pe tulpini lungi, ca unele dendrobii sau vandele).

Nu tăiați palmierii, deoarece creșterea lor se face prin intermediul mugurelui din mijlocul tufei de frunze.