Tehnici de fertilizare ale plantelor de interior

Ca toate ființele vii, plantele au nevoie, pentru a se dezvolta, de energie. Ele utilizează ca „alimente de bază“ mineralele, pe care rădăcinile lor le absorb din sol și, apoi, sub acțiunea luminii, le transformă, prin fenomenul de fotosinteză, în substanțe organice asimilabile.

Sfatul nostru

Profesioniștii cultivă plantele în substraturi cvasiinerte și le alimentează cu soluții nutritive dozate cu precizie. Pentru a putea adapta plantele la condițiile din casă, schimbați ghivecele în care le-ați cumpă­rat, punându-le într-o mraniță mai bogată și fertilizată.

Planta este o adevărată uzină chimică, cu principii complexe de funcționare. Rădăcinile pompează sărurile mine­rale pe care le găsesc dizolvate în sol. Ele nu pot absorbi niciun clement sub formă organică și solidă.

Aceasta înseamnă că solul trebuie să conțină o anumită cantitate de apă, precum și microorganisme care degradează materiile organice, eliberând clemen­te minerale (deci chimice), din care este format. Țesuturile vegetale absorb apoi sărurile minerale prin osmoză și efectuează schimburi de ioni prin peretele celular.

Fotosinteza

Stomatele (porii), situate pe dosul frunzei, absorb mari cantități de aer, fi­xând parțial dioxidul de carbon (CO2) din atmosferă. În prezența luminii, clorofila (substanța care dă frunzelor culoarea verde) descompune molecule­le de dioxid de carbon și apă, absorbite de frunze.

Oxigenul este eliberat în at­mosferă, iar carbonul și hidrogenul sunt reținute de plantă pentru a sinte­tiza hidrați de carbon (glucide) – prin­tre care amidonul și zaharurile. Acestea sunt arse în contact cu oxigenul, pentru a asigura creșterea plantei.

Aceste fenomene constituie fotosinteza sau asimilația clorofiliană.

Azotul: frunzele și tulpinile

Lichidul pompat de rădăcini (seva brută sau seva ascendentă) conține, în principal, trei elemente: N (azot), P (fosfor) și K (potasiu) și, de aseme­nea, oligoelemente.

Azotul din sol provine, în mare par­te, din descompunerea de către bacterii a materiei organice, care este trans­formată în nitrați. Este singura formă sub care rădăcinile pot asimila azotul.

Seva îl transportă la frunze, unde, prin fotosinteză și reacții enzimatice, azotul este transformat în aminoacizi și apoi în proteine.

Azotul intră în compoziția țesuturilor vegetale, sti­mulând dezvoltarea frunzișului și a tulpinilor erbacee.

Aerul pe care îl respirăm conține 79 la sută azot, cel mai adesea inutili­zabil. Numai plantele din familia legu­minoaselor sau fabaceelor (la plantele de interior, Acacia, Cassia, Caesalpinia, Erythrina etc.) pot fixa azot molecular cu ajutorul bacteriilor (Rhizobium) care trăiesc în simbioză cu rădăcinile lor.

Fosforul: florile și rădăcinile

Acest element, care apare întotdeauna pe poziția a doua în prezentarea com­poziției îngrășămintelor (faimosul N.P.K.), apare pe ambalaje notat cu simbolul său chimic: P.

Kosfonil este uti­lizat de plante sub formă de acid fosforic sau anhidridă fosforică (P₂O₅), compus care stimulează dezvoltarea sistemului radicular și asigură echilibrul plantei.

Accelerând evoluția și favorizând fecundarea, fosforul joacă un rol ma­jor în stimularea procesului înfloririi, crescând, totodată, și rezistența natu­rală a plantei față de boli.

Pentru a deveni solubil și deci asi­milabil, fosforul reacționează cu acizii organici din humus, de unde impor­tanța unui substrat bogat în materii organice, a căror prezență trebuie spe­cificată pe eticheta cu compoziția pă­mântului din comerț.

Potasiul: fructele și rezervele

Încheind trilogia materiilor fertili­zante de bază, potasiul este marcat pe îngrășăminte prin simbolul său chimic, K. Plantele îl asimilează sub formă de hidroxid de potasiu (KOH) sau potasiu.

Formarea fructelor și calitatea lor depind de buna asimilare a potasiului. Acest element joacă un rol esen­țial în metabolismul zaharurilor și în formarea organelor de rezervă, acumulând amidonul în tuberculi, rizomi, semințe și rădăcini. El rigidi­zează țesuturile, mărind astfel solidi­tatea tulpinilor.

Fără prezența potasiului, planta nu poate asimila corect azotul. Solurile prea acide sunt aproape toate lipsite de hidroxid de potasiu. De aceea, pen­tru plantele de interior trebuie să utili­zați un îngrășământ bogat în potasiu.

Planta are nevoie de oligoelemente

În afară de cele trei elemente principale – N, P, K planta consumă magneziu, fier, bor, cupru, molibden etc. Aceste substanțe, absorbite în cantități infinitezimale, sunt numite „oligoelemente”.

Cea mai frecventă carență întâl­nită la plantele de apartament este cloroza, o carență de fier provocată de prezența calcarului activ în sol. Pentru a suplini lipsa azotului din sol, anumite plante, ca dioneea, au devenit carnivore.