Țesuturile vegetale sunt compuse din 80-90% apă, care asigură transportul elementelor nutritive și rigidizează celulele. O pierdere de lichid de 10% poate afecta iremediabil planta. Deci, în casă, plantelor nu trebuie să le lipsească apa.
Sfatul nostru
Pentru a ști dacă trebuie să udați o plantă, faceți „testul cu bambus”. Introduceți un băț subțire de bambus până la baza ghiveciului, lăsați-l un minut, apoi scoateți-l încet. Dacă pe băț sunt pete sau pământ lipit, planta nu trebuie udată.
Expresia „apa este un izvor al vieții“ nu este chiar un clișeu, așa cum pare. În metabolismul plantei, totul depinde de prezența apei, atât în aer, cât și în sol. Rădăcinile sunt adevărate „pompe de apă“ care, prin intermediul unor fire subțiri, absorbante, aspiră apa pe care o găsesc în pământ.
Prin capilaritate, lichidul este transportat în toate organele plantei. Sărurile minerale conținute în apa absorbită de rădăcini sunt transformate în elemente organice prin fenomenul complex al fotosintezei.
Apa conținută în aer sub formă de vapori joacă, de asemenea, un rol foarte important. Ea evită uscarea organelor aeriene (tulpini și frunze) și le răcorește pe vreme foarte călduroasă. Umiditatea din aer este pompată, de asemenea, de rădăcinile aeriene.
Cuprins:
Rezervoare subterane
Supuse capriciilor anotimpurilor, plantele au „inventat“ numeroase metode, adeseori foarte subtile, pentru a reține cât mai bine apa de care au nevoie.
Speciile care trăiesc în zone aride sau unde anotimpurile, foarte bine delimitate, fac să alterneze perioadele de secetă cu cele de umiditate, au adesea țesuturi groase și cărnoase.
Rădăcinile acestora nu au rol de organ de rezervă. În schimb, unele tulpini fac rezerve de apă, țesuturile lor fiind umflate. Pentru a se apăra de puternicele raze ale soarelui, ele s-au ascuns în sol: au devenit bulbi, tuberculi sau rizomi.
De foarte multe ori, planta nu supraviețuiește anotimpului uscat decât prin aceste organe de rezervă, care înmuguresc la prima ploaie pentru a forma o nouă plantă, asigurând astfel continuitatea speciei.
Rezervoare aeriene
Lupta împotriva pierderilor de apă este la fel de importantă pentru plante ca și reproducerea, scopul final al oricărei ființe vii.
Este suficient să observați o plantă pentru a ști locul pe care-l ocupă în ecosistemul ei. Plantele expuse la soare, din regiunile tropicale, au frunze groase, coriacee, tari și lucioase.
Este cazul palmierilor, ficușilor, filodendronilor și altor exemplare la fel de mari. Sunt plante ce pot suporta uscăciunea timp de câteva zile. În schimb, cele mici, cu frunze fine, moi, fragede și catifelate sunt, cel mai adesea, specii ce se dezvoltă la baza marilor arbori și care, neprimind căldura soarelui direct, nu sunt nevoite să se apere de arșiță.
Ele trăiesc într-o ambianță destul de umedă și, în consecință, trebuie să fie udate într-un ritm regulat și susținut, pentru ca substratul lor să nu se usuce niciodată.
Frunzele ample ale palmierilor și ale varietăților de filodendroni ne arată că aceste plante cresc în ținuturi cu precipitații frecvente, unde umiditatea atmosferică este mare.
Suprafața mare a frunzelor facilitează o evaporare puternică, astfel încât, în casă, pentru a compensa umiditatea redusă, va trebui să le pulverizați des.
Trunchiurile îngroșate la mijloc și cărnoase de yucca și al plantei-butelcă sunt pline de apă, fiind adevărate rezervoare. La fel se întâmplă și cu pseudobulbii anumitor orhidee. Plantele care au asemenea organe trebuie să fie udate mai rar decât speciile cu tulpini fragede și fine sau fără tulpină.
Rotofeii deșertului
Plantele din regiunile aride au un aspect globular, pentru că sfera are, la volum egal, suprafața cea mai mică. De aceea cacteele s-au rotunjit și frunzele lor s-au transformat în spini.
Țesuturile vegetalelor deșertului sunt pline de apă, devenind groase și cărnoase, de unde și denumirea de „plante grase“, înlocuită astăzi de cea de „plante suculente“, mai corectă din punct de vedere științific.
Exemplul cel mai bun este cel al „plantelor-pietricele“, care seamănă cu pietrele din deșert și care trăiesc mai multe luni fără niciun pic de apă.
Puteți recunoaște o plantă care trebuie udată
Când planta nu mai găsește în sol apa de care are nevoie pentru supraviețuire, apelează la rezerve.
Speciile care au organe groase sau solide (trunchi, bulb, pseudobulb, rizom, tubercul, scoarță, tulpini sau frunze cărnoase etc.) pot rezista la perioade de uscăciune care pot dura chiar și câteva luni la cactee și la unele suculente (plante-pietricele).
Plantele cu tulpini subțiri sau foarte delicate, cele cu frunze moi și subțiri suferă mai repede din cauza lipsei de apă. Atunci când cedează o parte din lichidul pe care îl conțin, celulele își pierd rigiditatea și țesuturile se ofilesc.
De cele mai multe ori este suficient ca pământul să le fie bine udat pentru ca planta să-și revină. Atenție, ofilirea epuizează planta și îi afectează creșterea. Interveniți la timp, cu moderație, pentru a-i asigura apa necesară.
Calitatea apei
Problemele legate de udare provin adeseori din frecvența neadaptată la nevoile plantelor, dar și din calitatea apei. Substraturile afânate folosite pentru cultura plantelor de apartament (cu excepția orhideelor) rețin puternic apa din amestecul nutritiv.
Volumul de pământ conținut de ghiveci este mic și, dacă apa conține în exces săruri minerale (calcar) sau substanțe toxice (precum clorul din apa din rețeaua urbană), repetarea udărilor va duce la o excesivă concentrare de produse toxice și planta se va ofili.
Apa de ploaie recoltată în afara orașelor este cea mai indicată, pentru că este neutră și pură. În comerț se găsesc numeroase sisteme de recuperare, care se fixează pe jgheaburile de streașină. Ele sunt practice și economice.
Acoperișul trebuie să fie foarte curat și trebuie să așteptați 24 de ore pentru ca impuritățile să se sedimenteze, înainte de a folosi apa recuperată. Nu folosiți apa de ploaie din orașe, pentru că, de cele mai multe ori, conține materii poluante.
Cel mai frecvent folosită este apa de la robinet. Calitatea ei este, în general, bună, dar ea conține elemente care afectează plantele: calcar și clor. Majoritatea plantelor cultivate în casă fiind acidofile, o udare regulată cu apă de la robinet provoacă îngălbenirea lor (cloroză).
Pentru a rezolva această problemă adăugați în apa cu care udați plantele un produs decalcifiant sau zeama unei jumătăți de lămâie la 10 litri de apă. Clorul precipită natural în câteva ore.
Lăsați apa în recipientul de udare peste noapte și, dimineața, apa nu va mai conține clor activ. În același timp, apa va ajunge la temperatura camerei, ceea ce este foarte important.
O udare reușită
Atunci când udați pământul, planta nu pompează apa imediat. Trebuie ca substratul să se impregneze cu lichid până la saturație și abia apoi rădăcinile încep acțiunea de aspirare.
Substraturile pe bază de turbă pe care le folosesc horticultorii se îmbibă extrem de greu cu apă atunci când sunt foarte uscate. Dacă udați, apa traversează rapid pământul din ghiveci, fără să fie absorbită de sol.
Dacă observați acest fenomen înseamnă că planta nu este bine udată (exceptând orhideele). Trebuie deci să băgați ghiveciul în apă (se întâmplă chiar să plutească, ceea ce dovedește extrema uscăciune a mraniței) timp de cel puțin o jumătate de oră, interval în care turba își recapătă consistența spongioasă și se saturează cu lichid.
În practică, udați mai degrabă mult și rar decât puțin și des. Fac excepție bacurile cu rezervă de apă sau ghivecele fără gaură de scurgere, în care apa trebuie să se concentreze la nivelul rădăcinilor, fără să treacă prin substrat (riscă să asfixieze rădăcinile). În acest caz, udați puțin, dar în mod regulat.
Vasele-mască drept rezerve de apă
Indispensabile grație efectului decorativ, vasele-mască nu au găuri de scurgere a apei. La udări, ele rețin, deci, excesul de apă care trece prin ghiveci.
Dacă nu goliți vasul-mască la cel mult o oră după udare, apa va urca prin capilaritate și va menține substratul saturat permanent, provocând rapid asfixierea rădăcinilor. Dar, când este foarte cald, puteți folosi vasul-mască pentru a face rezerve de apă, lăsându-l să se golească prin evaporare.
Frecvența optimă a udării
De la începutul lui octombrie până la sfârșitul lui februarie
O dată pe zi – Nicio plantă nu trebuie să fie udată frecvent în acest anotimp, cu excepția azaleelor, dacă temperatura ambiantă depășește 20°C, și a unor bonsai în ghivece foarte mici.
La 2-3 zile – Begoniile, ciclamele, cinerariile, primulele când temperatura ambiantă depășește 20°C, dar și sclaginela, fittonia, tolmiea, nertera, ardeiul iute, mărul-dragostei, hypoestes, cyperus, bulbii forțați etc.
O dată sau de două ori pe săptămână – Toate plantele cu flori, poinsettiile, orhideele, ferigile, spatifilum, plantele carnivore, calateele, dacă temperatura din încăpere este între 18-20°C.
O dată pe săptămână – Majoritatea plantelor erbacee și cu flori, bromeliaceele, anturium, bananierul, begonia pentru frunze, când temperatura este cuprinsă între 15-18°C.
La 8-10 zile – Iedera, cissus, poinsettia fără flori, singonium, chlorophytum, asparagus, poliscias etc. Citricele, palmierii, măslinii și toate plantele mediteraneene, când temperatura este cuprinsă între 12-15°C.
La 10-15 zile – Palmierii, schefflera, ficus, filodendron, potos, aspidistra, croton, dracena, cordiline etc. Citricele, palmierii, măslinii și toate plantele mediteraneene când temperatura este cuprinsă între 8-12°C.
La 15-20 zile – Plantele grase, cacteele, bulbii cu flori in repaus vegetativ, beaucarnea, sansevieria, mușcatele, cercelușii, dacă temperatura nu depășește 12 C.
La 20-30 zile – Plantele grase, cacteele, bulbii cu flori aflați în repaus vegetativ, mușcatele, cercelușii, măslinii și plantele mediteraneene, când temperatura este cuprinsă între 5-8 C.
De la începutul lui martie până la sfârșitul lui septembrie
O dată pe zi – Plantele cu flori, speciile cu tulpini fine, ferigile, plantele carnivore, dacă temperatura ambiantă depășește 24°C.
La 2-3 zile – Aceleași specii ca și iarna și toate plantele cu flori, cu excepția orhideelor, cacteelor, bromeliaceelor. Plantele cărnoase și cele cu frunze și tulpini pufoase. Papirusul, scirpus.
O dată sau de două ori pe săptămână – Plantele erbacee cu tulpină moale sau suplă, ginura, impatiens, fittonia, pilea, peperomia, columnea, crosandra, gesneria, bromeliaceele, plantele carnivore, dipladenia, medinilla.
O dată pe săptămână – Asparagus, begonia pentru frunze, cissus, cimbidium, iedera, hibiscus, singonium, pachistachis, acalifa, alocazia, bananierul, dacă temperatura ambiantă este inferioară valorii de 22°C.
La 8-10 zile – Palmierii, schefflera, ficus, filodendron, potos, aspidistra, dieffenbachia, dracena, cordiline, beaucarnea, pahira, yucca, kalanhoc, clivia, dacă temperatura ambiantă este sub 22°C.
La 10-15 zile – Cactuși, agave, aloe, crasula, sansevieria, conium, ceropegia, echeveria, euforbia, hoia, iatrofa, sedum, pachipodium, kleinia, cica, zamioculca etc., dacă temperatura nu depășește 22°C.
La 15-20 zile – Plantele trebuie udate în special în timpul vegetației, cu excepția bulbilor cu flori aflați în repaus vegetativ, care se păstrează uscați (amaryllis).
La 20-30 zile – Trebuie udate plantele în special în timpul vegetației, cu excepția bulbilor cu flori aflați în repaus vegetativ, care se păstrează uscați (amarilis).
