Umiditatea aerului și plantele de interior

Atmosfera umedă care îi întâmpină pe cei sosiți pentru prima dată într-un ținut tropical amintește, în mod sigur, de o seră. Datorită umidității foarte mari, plantele junglei au dimensiuni gigantice. Dar, în casă, atmosfera junglei este dificil de reconstituit.

Sfatul nostru

Asociați întotdeauna creșterea umidității atmosferice cu o bună aerisire a încăperii, deoarece atmosfera închisă este propice dezvoltării unor maladii criptogamice și afectează negativ locuința (dezlipirea tape­tului, pete de mucegai etc.)

În natură, aerul este mai mult sau mai puțin încărcat de umiditate, pe care o absoarbe sub formă de vapori de apă. Măsurarea umidității atmosferice se numește higrometrie (sau higroscopie).

Ea se efectuează cu ajutorul unui higrometru și se exprimă în pro­cente: un nivel higrometrie de 100% indică starea de saturație. În acest stadiu nu înseamnă că apa ar curge, ci că aerul nu mai poate absorbi apă. Atmosfera devine cețoasă, creând senzația de umed.

Sistematic, aerul se încarcă de umiditate pe măsură ce crește temperatura: acesta este un principiu fizic. La 5°C, un aer saturat conține 6,8 g de apă/m³ valoare ce atinge 17,4 g/m³, la 20°C.

În cazul unei scăderi bruște a temperaturii, aerul elimină apă și apare fenomenul de condensare, adică de lichefiere a gazului, cu formare de picături. Este ceea ce se întâmplă în grădină cu roua și adeseori pe geamurile casei (și în special pe cele ale verandei) în timpul nopții.

Umiditatea ideală

Importantă nu este umiditatea absolută (cantitatea de apă conținută în aer), ci valoarea ei relativă, adică procentajul obținut prin raportare la valoarea 100 (saturație), la o temperatură dată.

Pentru ființele umane, impresia de „aer uscat“ este resimțită sub 40% umiditate relativă, iar cea de „aer umed“, începând de la  70%. Valoarea ideală a umidității este 50-60%. Plantele tropicale sunt mai exigente, având nevoie de o medie de 70-90%.

Un compromis acceptabil pentru cultura lor se situează la aproximativ 65-70%, pentru o temperatură constantă de 20°C.

Din punct de vedere practic, apare o adevărată dilemă. În casă, pentru a asigura confortul, umiditatea trebuie să scadă proporțional cu temperatura. Dacă umiditatea nu depășește 55%, suportăm mai bine o temperatură de peste 25°C.

Problema este că plantele tropicale reacționează invers, porii de pe epiderma frunzelor deschizându-se pe măsură ce crește temperatura. Acest fenomen nu este controlabil, și numai creșterea umidității propor­țional cu temperatura permite aclimatizarea acestor vegetale. Din nefericire, sistemele de încălzire utilizate în casă usucă aerul.

Plantele și aerul uscat

Transpirând mai mult odată cu creșterea temperaturii, plantele din casă suferă la peste 20°C. Vara, temperatu­ra ridicată nu constituie o problemă, deoarece, aerisind, în casă pătrunde un aer încărcat cu vapori de apă. Iarna, pentru a evita îngălbenirea frunzelor, căderea lor și apariția unor frunze mai mici la unele specii (filodendron), tre­buie să apelăm la câteva artificii pen­tru a crește umiditatea.

Unor plante le place uscăciunea

În general, plantele „grase“ care au țesuturi groase și căr­noase, pline de substanțe de rezervă, de unde și denumirea lor (mai adecvată) de „suculente”, sunt adaptate la condiții de viață dificile, în atmosfere uscate. Lor le convine ambianța casei.

Este și cazul speciilor cu frunze tari sau lucioase: Aeonium, Agave, Aglaonema, Aloe, Aspidistra, Beaucarnea, Ceropegia, Chlorophytum, Corynocarpus, Crassula, Dasylirion, Dracaena, Echeveria, Euphorbia, x Fatshedera, Haworthia, Jatropha, Kalanchoe, Lithops, Pachypodium, Pachyphytum, Sansevieria, Sedum, Senecio și toate cacteele.

Unor plante le place umezeala

Plantele care preferă o umezeală ridicată provin din zonele tropicale cu ploi frecvente și temperaturi ridicate. Cele mai exigente (dificil de păstrat mult timp în casă, dar care rezistă în seră și pentru care umiditatea tre­buie să depășească 60%) sunt: Acalypha, Achimenes, Adiantum, Aeschynanthus Alo­casia, Ananas, Anthurium, Aphelandra, Asplenium, Breynia, Brorhella, Brunfelsia, Caladium, Calathea, Clerodendrum, Cocos, Codiaeum, Columnea, Costus, Crossandra, Ctenanthe, Darlingtonia, Dichorisandra, Dieffenbachia, Dipladenia, Episcia, Fittonia, Gloriosa, Guzmania, Heliconia, Hemigraphis, Hypoestes, lxora, Jacaranda, Justicia (jacobinia), Kohleria, Licuala, Maranta, Medinila, Microcoelum, Microlepia, Mikania, Monstera, Murraya, Musa, Nautilocalyx, Neoregella, Nepenthes, Nephrolepis, Pachystachys, Pandanus, Passiflora, Pavonia, Pellionia, Pentas, Peripelta, Philodendron, Phoenix roebelenii, Pilea, Piper, Pisonia, Plectranthus, Polyscias, Pseuderanthemum, Pteris, Rhipsalidopsis, Saintpaulia, Sandersonia, Scindapsus, Selaginella, Siderasis, Sinningia, Smithiantha, Sonerila, Spathiphyllum, Stromanthe, Tetrastigma, Tillandsia, Vriesea, Xanthosoma, Zebrina și majoritatea orhideelor (Aerides, Angraecum, Brassavola, Calanthe, Catasetum, Cattleya, Dendrobium, Epidendrum, Laelia, Lycaste, Masdevallia, Odontoglossum, Oncidium, Paphiopedilum, Phalaenopsis, Stanhopea, Vanda etc.).

Materiale higroscopice

Rădăcinile aeriene ale plantelor căță­rătoare tropicale – unele orhidee, filo­dendronii, potosul, singoniumul de exemplu – caută avid vaporii de apă din aer, absorbindu-i în folosul plan­tei. Pentru aceste plante, netede și căr­noase, contactul cu un material umed este benefic.

Palisați-le pe un arac îm­brăcat cu mușchi natural sau sintetic ori cu fibre de nucă de cocos, materi­ale ce rețin bine apa. Este suficient să pulverizați apă pe suport pentru a menține umiditatea necesară bunei dezvoltări a plantelor.

În același scop, puneți ghivecele cu plante care formează tufa într-un vas-mască având un diametru mai mare cu 5 cm. Umpleți golul dintre cele două recipiente cu mușchi (sfagnum) sau cu turbă albă, fibroasă, pe care să le mențineți în permanență umede, dar nu îmbibate.

Pornind de la același principiu, este posibil să aranjați o jardinieră cu diferite plante de interior lăsate în ghivecele lor, go­lurile fiind umplute cu turbă sau cu sfagnum. Evitați bilele hidrofile de silicon, care absorb umiditatea din aer și n-o elimină.

Pulverizarea cu apă a frunzelor

Numită vaporizare sau umezire, pul­verizarea înseamnă stropirea plantei pe frunze și pe dosul acestora cu picături fine de apă dedurizată. Este metoda de umidificare a aerului cel mai des folosită pentru plantele din casă.

Din păcate numai speciile cu frunze nete­de și lucioase și cele cu frunze tari (coriacee) pot fi vaporizate. Nu stropiți frunzișurile pufoase, pe cele foarte fine sau translucide, care sunt mai sensibile la maladiile criptogamice, acestea din urmă găsind în picăturile fine, care rămân pe frunze, mediul favorabil pentru a se dezvolta.

Pulverizarea pătează mobilele. Ea trebuie deci făcută deasupra chiuvetei de spălat vase sau la duș, ceea ce impu­ne deplasarea frecventă a plantelor. Dacă folosiți apa de la robinet, cel mai adesea calcaroasă, veți constata rapid că pe frunziș apar depuneri albicioase. Eliminați-le, ștergând frunzele cu un burete umed.

Pentru a fi eficientă, pulverizarea trebuie să fie efectuată de cel puțin două ori pe zi (dimineața și seara), pentru că apa, concentrată ca rouă, se va evapora foarte repede.

Atenție! O pulverizare prea abundentă provoacă că scurgeri de pe frunze în mraniță și întreține o umiditate permanentă a solului, defavorabilă rădăcinilor. Este deci important să dozați cu exactitate pulverizarea, ceea ce nu este întotdeauna ușor pentru un începători.

Este important să aveți un bun pulverizator și să reglați orificiul de pulverizare pentru a obține stropi foarte fini. Insistați asupra părții inferioara ai frunzelor, acolo unde se găsesc stomatele (porii plantei) și unde se produc cele mai importante evaporări.

În încăperile în care temperatura scade sensibil în cursul nopții, este foarte important ca frunzele plantelor să rămână uscate seara, pentru a nu favoriza dezvoltarea maladiilor criptogamice. Rețineți, de asemenea, că pulverizarea crește senzația de răcoare, ceea ce poate provoca încrețiri ale frunzișului sau decolorări.

Avantajul pulverizării este că permite eliminarea rapidă a prafului de pe frunze și constituie un mijloc de a frâna înmulțirea rapidă a păianjenilor roșii, care se dezvoltă în special pe frunzele uscate.

Pulverizarea poate fi efectuată fără risc în timpul perioadelor foarte calde pentru că atunci este posibil să se aerisească încăperile. Se poate practica-și în încăperile închise, cu geamuri de sticlă unde evaporarea este foarte puternică.

Pietrișuri umede

Pentru a crea fără riscuri o ambianță umedă în vecinătatea plantelor, puneți ghivecele pe un strat de pietriș mărunt, de bile de argilă expandată sau de puzzolane, mereu umed. Puneți acest strat într-o tavă cu adâncimea de 3-5 cm și turnați apă, fără ca lichidul să acopere materialul.

Apa se va evapora, asigurând plantelor umiditatea necesară. Deoarece baza ghivecelor nu este în contact direct cu apa, nu există riscul de saturare a substratului și de putrezire a rădăci­nilor. Tava trebuie să aibă suprafață cel puțin egală cu aceea a frunzișu­lui plantei.

În același scop puteți să puneți ghiveciul într-un vas-mască având la bază un strat gros de pietriș mărunt, un suport de lemn sau orice alt obiect care ridică planta, pentru ca ea să nu stea niciodată în apă.

Câteva propuneri

Gruparea speciilor diferite generează un microclimat benefic, pentru că eva­porarea apei din frunze variază de la o specie la alta, prezența celor care tran­spiră mai mult fiind în avantajul celor­lalte.

Îndepărtați plantele de sursele de încălzire, dacă acestea nu surit pre­văzute cu saturatoare eficiente. Dacă aprindeți focul în șemineu, puneți întotdeauna în apropierea lui un vas mare umplut cu apă, pentru că focul deschis usucă foarte mult aerul.

Gândiți-vă și la o fântână de inte­rior care, pe lângă rolul decorativ, asi­gură și umiditatea necesară.

În seră său pe verandă, stropirea solului cu apă în zilele toride este de­osebit de eficientă pentru că sporește umiditatea și le creează plantelor o senzație de răcoare binefăcătoare.

Tre­buie, bineînțeles, ca solul să fie par­dosit cu lespezi sau cu dale. Pentru a evita formarea, cu timpul, a mușchiu­lui, curățați dalele o dată pe lună cu o soluție de hipoclorit de sodiu. Aten­ție la coșenile, cărora le place această umiditate.

Umidificatoarele

Există diverse aparate care pot spori umiditatea.

1. Saturatorul trebuie să fie instalat pe fiecare calorifer din casă. Este vorba de un recipient agățat de sursa de încălzire. Acesta se umple cu apă pentru a provoca evaporarea. Saturatorul împie­dică scăderea umidității, evitând ca aerul proaspăt venit de afară (prin sistemul de ventilație) să se usuce pe măsură ce se încălzește.

Prezența unor saturatoare permite, de asemenea, cultivarea cu suc­ces a plantelor friguroase, plasându-le pe placa protectoare a caloriferului. Puse în apropierea acestui „generator de va­pori de apă” și așezate pe pietriș mă­runt, pe bile de argilă sau pe puzzolane umede, plantele beneficiază de o umidi­tate crescută.

2. Umidificatoarele electrice sunt aparate foarte performante, care per­mit menținerea și controlul umidității. Ele funcționează după principiul „ebu­liției peliculare”. Apa stocată într-unul sau mai multe rezervoare se scurge încet și se răspândește pe platoul în­călzitor. Un ventilator cu turbină aspiră, printr-un filtru, aerul umed și îl trece în compartimentul de vaporizare, de unde este expulzat printr-un grilaj.

Aerul umed este steril și lipsit de minerale, deci nu se vor forma depuneri ineste­tice. Un higrostat permite controlul automat al gradului de umiditate dorit (maximum 80%). Într-o seră sau într-o verandă, puteți, de asemenea, să insta­lați sisteme de pulverizare, ideale pen­tru orhidee.