Violetă de Africa (Saintpaulia) – Saintpaulia ionantha – Această violetă africană, din familia Gesneriaceelor, formează o rozetă catifelată, cu, multe flori.
Origine: munții din Usambara, în Africa de Sud. Planta este cunoscuta la noi, în mod eronat, sub numele de violetă de Parma.
Frunze: 2-6 cm lungime în rozetă, în formă de inimă, ușor ondulate, groase și acoperite de un puf catifelat, pe pețioluri roșietice, păroase, cărnoase.
Flori: în centrul rozetei, tulpinile ramificate poartă buchete de mici violete stelate, ale căror petale, simple sau duble, uneori încrețite, sunt colorate de la violet-închis la rozul cel mai pal, trecând prin purpuriu și alb. Anumite forme sunt bicolore, cu striuri sau cu marginile de altă culoare. Toate au în centru un „ochi” galben-viu.
Lumină: înflorește dacă lumina este vie. Vara, instalați-o la 3-4 m de o fereastră și apropiați-o de geam pe măsură ce zilele se scurtează și luminozitatea scade. Nu o expuneți la razele directe de soare decât iarna.
Pământ: mraniță turboasă pentru plante cu flori sau amestec în părți egale de pământ de ericacee și mraniță de scoarță.
Îngrășământ: tot anul, de 2 ori pe lună, îngrășământ lichid pentru plante cu flori.
Umiditatea aerului: preferă atmosfera jilavă din baie sau din bucătărie. Nu pulverizați frunzele catifelate, foarte sensibile la putregaiul cenușiu.
Udare: puneți apă la baza plantei, nu în mijlocul ei sau, mai bine, înmuiați ghiveciul în apă timp de o jumătate de oră, pentru ca substratul să se îmbibe bine. Vărsați apa din farfurioara de sub ghiveci, fiindcă rădăcinile se asfixiază repede. Folosiți apă dedurizată și călduță (22°C).
Transplantare: când noile frunze sunt mai mici decât cele vechi. Alegeți un vas mai mare, de preferință mai mult larg decât înalt.
Cerințe specifice: se ofilește când temperatura scade, mai mult timp, sub 12°C.
Dimensiuni: 5-15 cm înălțime. De la 6-40 cm în diametru, în funcție de varietate.
Înmulțire: prin butășirea frunzelor cu pețiol. Înfundați pețiolul până la limb într-un amestec de nisip și mraniță umedă sau, pur și simplu, puneți-l în apă. Noua plantulă se va forma la baza frunzei-mamă. Tăiați vechea frunză când s-a îngălbenit și replantați butașul cu rădăcini într-o mraniță nouă. Va înflori după 6-12 luni.
Longevitate: de la câteva luni, dacă este udată prea mult, până la 5 ani, dacă are condiții bune și e transplantată regulat.
Dăunători și boli: putregaiul frunzelor de la bază. Frunzele deformate de un virus. Păduchi, tripși, oidium.
Specii și varietăți: există 20 de specii. Horticultorii au obținut 2 000 de hibrizi pornind de la Saintpaulia ionantha. Rareori în comerț le este specificat și numele. „Dorothy”, roz-viu, mărginit cu striuri albe. „Colorado”, roz franjurat. „Bright Eyes” albastru-intens cu „ochiul” auriu. „Pipsqueak”, miniaturală, roz-deschis. „Zoja”, albastru-mov cu margine albă.
Sfatul nostru: tăiați florile pe măsură ce se ofilesc și frunzele de la bază, care ar putea favoriza apariția putregaiurilor. Ajutați formarea florilor eliminând micile frunze din centrul rozetei.
Verifică preț plante de interior aici!