Eonium – Aeonium spp. – Aceste plante suculente din familia Crassulaceelor, au frunzele grupate în rozete circulare.
Origine: insulele Canare, Madeira, insulele Capului Verde și bazinul mediteraneean.
Frunze: 10-20 m lungime, spatulate, cu sau fără perișori, verzi ori purpurii.
Flori: primăvara, ciorchini piramidali, galbeni, roz, roșii ori albi, în mijlocul rozetelor de frunze.
Lumină: directă, dar nu soare arzător, mai ales pentru varietățile cu frunze purpurii.
Pământ: mraniță pentru cactee.
Îngrășământ: în perioada de creștere, o dată pe lună, o doză de îngrășământ lichid pentru cactee.
Umiditatea aerului: minimum 50%. Într-o ambianță prea uscată, planta devine sensibilă la atacul coșenilelor; nu pulverizați.
Udare: iarna, primăvara și toamna, de 1-3 ori pe lună; vara nu-i puneți apă.
Transplantare: anual, în martie.
Cerințe specifice: asigurați-i un repaus estival (corespunzător sezonului secetos din mediul natural).
Dimensiuni: 30-60 cm în casă, până la 1,20 m, într-o seră sau în aer liber.
Înmulțire: primăvara, semințe, la 20°C, iar vara se pot tăia butași din rozeta de frunze.
Longevitate: multe specii de Eonium sunt bianuale sau efemere; rozeta ori planta care a înflorit moare în timp ce semințele se maturează.
Dăunători și boli: păduchi în perioada de înflorire, coșenile făinoase iarna.
Specii și varietăți: există 30 de specii. Aeonium arboreum, cel mai mare, formează un arbust puțin ramificat, fiecare tulpină terminându-se cu o rozetă; „Atropurpureum”, cu frunze purpurii; „Schwartzkopf,” aproape negru; „Albovariegatum”, tivit cu crem cu reflexe roz; Aeonium tabuliforme, cu rozete plate de frunze ciliate; Aeonium canariense, cu frunze bordurate cu perișori albi; Aeonium sedifolium, cu rozete lipicioase, verde-deschis bordurat cu roșu; Aeonium balsamiferum, cu frunze cu miros balsamic și flori galbene, în ciorchini.
Sfatul nostru: lăsați-l fără apă, pentru a stimula formarea de rădăcini aeriene pe tulpini. Tăiați și plantați capetele de tulpini cu rădăcini, ca să obțineți noi plante.
Verifică preț plante de interior aici!