Îngrijire și informații Euforbia – Euphorbia spp.

Euforbia – Euphorbia spp. – Euphorbiaceele au înfățișări foarte variate, amintind de cactuși, tufișuri sau arbori.

Origine: regiunile tropicale și subtropicale, mai ales din Africa.

Frunze: multe specii au frunze adevă­rate, care rămân un sezon întreg pe plantă sau numai câteva săptămâni. Tulpinile și excrescențele lor asigură asimilarea clorofilei. Spinii sunt produși de epiderma tul­pinilor și nu sunt frunze transformate în țepi, ca la cactee.

Flori: ceea ce seamănă cu o floare este, în f realitate, o inflorescență specifică, numită „ciat”. E formată din flori adevărate (una feminină și mai multe masculine, cu câte o singură stamină) și din bractee (frunze transformate), de dimensiuni variate, colo­rate. Mai multe ciatii sunt grupate în buchet, câteodată cu bractee colorate; florile secretă nectarul care atrage insectele polenizatoare. Florile trăiesc mult timp, câteodată mai multe luni. O euforbie nu se poate autofecunda; pentru a obține semințe, trebuie să aveți mai multe plante din aceeași specie.

Lumină: este importantă. Îi place mediul însorit. Plantele de culoare deschisă și varietățile cu frunze panașate nu suportă soarele puternic, care le arde epiderma. Euforbiile arborescente și cele cu creștere verticală preferă lumina care vine de sus (într-o verandă sau într-o cameră cu lumi­natoare ori cu acoperiș de sticlă).

Pământ: mraniță de transplantare afânată, cu 25% pietriș mărunt sau nisip grosier, pentru a crește porozitatea și drenajul. Pentru plantele de talie mare, grele și greu de echilibrat, adăugați la fundul ghiveciu­lui un strat de pietriș gros de 5 cm, în așa fel încât pământul să fie bine lestat.

Îngrășământ: în aprilie-septembrie, o dată pe lună, îngrășământ pentru cactee, după udare. Fertilizarea regulată asigură o dezvoltare uniformă a plantelor.

Umiditatea aerului: evitați atmosfera prea uscată iarna (îndepărtați plantele de calorifere). În mai, profitați de ploile slabe și calde pentru a le uda și a le spăla, dar nu le lăsați mai multe zile afară pe timp umed. O ploaie persistentă, de lungă durată, poate favoriza apariția putregaiului.

Udare: o dată pe săptămână, din mai până în septembrie, pentru a stimula creșterea viguroasă. Creșteți ritmul udărilor odată cu creșterea temperaturii mediului ambiant. Toamna și de la sfârșitul iernii, la 15 zile. Din decembrie până în februarie, udați-o foar­te puțin, numai cât să împiedicați tulpinile să se zbârcească (o dată pe lună).

Transplantare: anual, primăvara, pen­tru plantele tinere, cu creștere vigu­roasă. Euforbiile cu port ver­tical trebuie transplantate în vas de teracotă cu secțiune pătrată, pentru o greutate mai mare și o echilibrare mai bună, evitând căderile accidentale.

Cerințe specifice: temperatu­ra și frecvența udărilor constante favorizează o creștere continuă. Discon­tinuitățile în procesul de creștere pot antrena deformări ale siluetei și urâțesc exemplarul.

Dimensiuni: 15 cm înălțime și lățime la exemplarele globulare; 3 m pentru speciile arborescente. Se pot tăia oricând exempla­rele prea mari, dar manevra poate determi­na creșterea și mai viguroasă a unor ramuri noi și ramificarea mai intensă a tulpinilor.

Înmulțire: semințele fiind rare, euforbiile se înmulțesc prin butași și prin separarea lăsta­rilor tineri. Butașii se iau, de preferință, din vârful tulpinilor viguroase, tăindu-le la nive­lul unei gâtuiri sau al unei ramificări. Așteptați 2-3 zile cicatrizarea tăieturii (se for­mează un calus) înainte de-a pune butașul la înrădăcinat într-un ghiveci, umplut cu un amestec în părți egale de turbă și nisip. Pentru a opri scurgerea latexului din răni, vărsați puțină apă călduță pe ele sau acoperiți-le cu o peliculă fină de piper pudră.

Longevitate: variază în funcție de specie, dar depășește 10 ani în casă; în natură pot ajunge la 50-70 ani.

Dăunători și boli: coșenilele se înfig la nivelul spinilor sau între muchii, în locurile inaccesibile. Pot fi îndepărtate cu o periuță de dinți înmuiată în săpun cu pH neutru, repetând operația în mod regulat. Creșterea umidității ambiante stopează invazia dăunătorilor; dar aveți grijă să nu apară putregaiul, care se localizează la „articulații” și la nivelul ramificațiilor.

Specii și varietăți: dintre cele 2000 de specii ale genului Euphorbia, în jur de 1200 sunt plante suculente. Printre cele mai  populare este Euphorbia milii, tufiș de tul­pini cenușii, mai mult sau mai puțin ramificate, țepoase, care are frunze cea mai mare parte a anului. Florile, roșii, galbene sau roz-aprins, apar în aprilie-septembrie; var. splendens, numită și „cununa-lui-Hristos”, are un port prostrat (culcat); Euphorbia candelabrum formează în Africa adevărați arbori, putând ajunge la 20 m înălțime. În ghiveci crește viguroasă și se ramifică bine, la fel ca Euphorbia canariensis, ale cărei tulpini gri-albăstrui se înalță vertical. În ghiveci, Euphorbia resinifera și Euphorbia submammillaris formează tufe ample de tulpini mici, în formă de coloană, de un verde-gri, cu spini de 1 cm lungime, în vâr­ful cărora se deschid inflorescențe galbene. Ramurile unghiulare ale Euphorbia coerulescens sunt de un frumos verde-albăstrui, terminându-se cu inflorescențe de un galben-viu; Euphorbia baumeriana și echinus seamănă mult cu cactușii, având tulpini aproape cilindrice. Una dintre cele mai ciu­date, Euphorbia obesa, formează un glob cu diametrul de 15 cm, fără spini, semănând cu un pepene; Euphorbia trigona, drept și ramificat ca un cactus-lumânare, este ușor de recunoscut după frunzele care cresc pe muchiile tulpinilor. Euphorbia tirucallii, frecvent comercializată, formează o tufă ramificată, cu tulpini segmentate.

Sfatul nostru: aceste plante sunt fas­cinante prin forma și diversitatea lor, dar latexul alb care se scurge chiar și din cele mai mici „răni” este toxic; poate produce serioase arsuri ale pielii persoanelor foarte sensibile și leziuni oculare grave în cazul contactului cu retina. Evitați să le plantați în locuri accesibile copiilor și aveți grijă să le pu­neți pe cele spinoase departe de zonele de trecere.

Verifică preț plante de interior aici!