Spatoglotis – Spathoglottis spp. – Aceste orhidee terestre, foarte viguroase, sunt intens cultivate în Asia de Sud-Est.
Origine: din India până în Indonezia, Noua Guinee, Filipine, Australia.
Frunze: 20-40 cm lungime, suple, lanceolate sau ovale, cutate, așezate pe tulpini cilindrice. Nu are pseudobulbi.
Înflorire: o tulpină florală lungă, foarte fină, apare din mijlocul frunzelor, având la extremitate un buchet de flori mici, în formă de stea, de un roz mai mult sau mai puțin viu, cu partea superioară a corolei spatulată, în formă de limbă.
Lumină: în plin soare, ușor filtrată vara în orele foarte calde ale zilei.
Pământ: un substrat pentru orhidee, achiziționat din comerț, plus o treime turbă fibroasă mărunțită sau mraniță de scoarță.
Îngrășământ: în aprilie-septembrie, la 8-10 zile, îngrășământ pentru rododendroni și pulverizați un îngrășământ foliar.
Umiditatea aerului: minimum 60%. Vaporizați-o zilnic, tot anul. Folosiți și un umidificator electric.
Udare: de 2-3 ori pe săptămână, astfel încât substratul să se mențină ușor umed.
Transplantare: la 2 ani, în martie, într-un ghiveci destul de adânc, deoarece rădăcinile sunt lungi.
Cerințe specifice: o bună aerisire este indispensabilă, dar fără curenți de aer rece.
Dimensiuni: 30-40 cm înălțime, în ghiveci; peste 1 m în natură.
Înmulțire: prin butași de meristem sau prin semințe, doar pentru profesioniști.
Longevitate: 2-5 ani, în seră caldă.
Dăunători și boli: coșenile.
Specii și varietăți: există 40 de specii,; dar numai Spathoglotis plicata, cu flori roz sau mov, e cultivată în Europa.
Sfatul nostru: un aport de lumină artificială, 4-6 ore zilnic, din noiembrie până în martie, este indispensabil pentru obținerea înfloririi.
Verifică preț plante de interior aici!