Coada-vulpii – Rhynchostylis spp. – Aceste orhidee epifite au inflorescențe mari, atârnătoare, care le-au dat numele.
Origine: India, Malaysia, Filipine, Laos, Indonezia.
Frunze: 20-30 cm lungime, groase, în formă de panglică, terminate cu 2 lobi inegali, dispuse pe 2 rânduri în jurul unei tulpini unice, scurte.
Flori: tot anul, inflorescența verticală sau curgătoare, de 30-50 cm lungime, este formată din numeroase flori groase, cerate și deseori foarte parfumate, cu diametrul de 3-4 cm.
Lumină: așezați-o în fața unei ferestre orientate spre vest. Lumină filtrată vara.
Pământ: scoarță de pin, rădăcini de ferigă, sfagnum, spumă de poliuretan, polistiren expandat și cărbune de lemn, cu un strat gros de cioburi de olărie pe fundul ghiveciului.
Îngrășământ: în martie-octombrie, la 15 zile, îngrășământ lichid pentru orhidee sau pulverizați îngrășământ foliar.
Umiditatea aerului: 50-70%, în funcție de temperatură. Vaporizați de 2 ori pe zi, insistând pe sub frunze.
Udare: la 3 zile, tot anul, cu apă necalcaroasă, la temperatura camerei.
Transplantare: numai când planta nu mai are loc în ghiveci, în aprilie.
Cerințe specifice: cultivați-o în coșuri suspendate, pentru ca inflorescențele să atârne.
Dimensiuni: 15-30 cm înălțime.
Înmulțire: prin separarea lăstarilor, în aprilie. Prin butășirea lăstarilor tineri în miniseră închisă, la cald.
Longevitate: 1-3 ani în casă, între 5-8 ani în seră, dacă transplantările sunt făcute cu delicatețe.
Dăunători și boli: păianjeni roșii, coșenile făinoase, păduchi.
Specii și varietăți: există 6 specii. Se cultivă mai ales Rhynchostylis gigantea, cu flori albe cu roșu-magenta; Rhynchostylis retusa, cu flori albe cu mov, parfumate, în ciorchini de 30 cm lungime.
Sfatul nostru: Rhynchostylis este o orhidee ușor de cultivat în casă, cu condiția să n-o mai mutați dacă îi merge bine.
Verifică preț plante de interior aici!